Actualitate

Suntem ameninţaţi de un tsunami solar

furtuna solara

Specialiştii de la NASA au emis o avertizare referitoare la o furtună solară de mare amploare. Deşi nu se ştie exact când se va produce acest veritabil tsunami solar, guvernele lumii civilizate au fost avertizate că evenimentul în sine este iminent, daunele produse fiind pe cât de dramatice, pe atât de greu cuantificabile. Reţelele electrice vor fi total expuse, întreaga infrastructură mondială ajungând într-o situaţie dramatică. Electricitate, transporturi, telecomunicaţii, internet, totul va fi puternic afectat.

Cea mai puternică furtună solară din istoria omenirii a avut loc în 1859, când aurolele boreale au fost văzute în întreaga lume. Dacă o furtună de amploarea celei de atunci ar lovi astăzi Terra, ar costa economia mondială peste 2000 de miliarde de dolari şi ar cauza pagube materiale imense. Acest scenariu poate deveni realitate mai repede decât ne imaginăm.

De amintit că pe 23 iulie 2012, cea mai puternică furtună solară din ultimul secol şi jumătate a ”ratat” de puţin impactul cu Pământul. Atunci, dacă erupţia solară ar fi avut loc o săptămână mai devreme, ne-am fi confruntat deja cu ceea ce ar putea însemna începutul apocalipsei.

NASA a menţionat că această catastrofă s-ar putea produce în următorii 100 de ani, sau în următoarele 100 de zile.

    

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!