Noul an universitar debutează cu stângul, studenţii urmând a plăti mai mult după ce a devenit o cvasicertitudine creşterea taxelor la majoritatea universităţilor din ţară.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) condamnă slaba finanţare a educaţiei, fapt ce se resimte direct în buzunarele tinerilor.
Majoritatea universităţilor din ţară au crescut nu numai taxele de studiu în ultimul an, dar şi taxele de cămin. Pe de altă parte, analizând situaţia celor 23 de universităţi din România, ANOSR a constatat că în 17 dintre acestea (74%) au fost majorate taxele de studiu sau au existat măcar discuţii în acest sens la nivelul structurilor de conducere ale universităţilor. Mai mult, în jumătate dintre universităţile analizate, taxele de şcolarizare au fost deja majorate începând cu noul an universitar 2013-2014.