Au şi ei aceeaşi mare şi o plajă asemănătoare cu a noastră. Vin în schimb cu oferte de nerefuzat, condiţii mai bune de cazare şi multă, multă mâncare. Şi anul acesta, vecinii bulgari se prezintă la start cu preţuri irezistibile pentru pachetele de concediu şi, în consecinţă, vor ajunge primii în topul preferinţelor turiştilor români. Operatorii de turism de peste graniţă ne râd sub nas de câţiva ani, de când pe litoralul lor se vorbeşte mai mult limba română decât cea bulgară. Preţurile, chiar şi de două ori mai mici faţă de cele de pe litoralul românesc, nu au cum să treacă neobservate nici anul acesta. Operatorii de turism au primit deja ofertele pentru vara aceasta, iar în cadrul programului “Înscrieri timpurii” pot beneficia de reduceri de până la 35%. Mai exact, un sejur de 7 zile la Albena, în luna iulie, este aproape de două ori mai ieftin decât o vacanţă la Mamaia sau la Eforie Nord. “Un sejur în plin sezon pe litoralul bulgăresc costă, pentru două persoane, cinci nopţi, all inclusive, în hotel de trei stele, doar 400 de euro”, ne-a informat Camelia Vasile, agent de turism. Preţuri tentante au şi grecii sau turcii. “Dacă achiziţionaţi bilete acum, puteţi beneficia de o reducere consistentă şi puteţi plăti doar 150 de euro, pentru două persoane, la un hotel de trei stele pe litoralul grecesc. Aveţi inclus micul dejun, iar pentru transport mai trebuie să plătiţi între 49 şi 79 de euro, în funcţie de destinaţie”, ne-a mai spus Camelia Vasile.
Iar dacă nu mai aveţi răbdare până la vară şi vreţi să mergeţi la mare de 1 Mai sau de Paşte, tot bulgarii vin cu oferte de nerefuzat. Un mini sejur de trei nopţi în Albena, pentru două persoane, la un hotel de trei stele, în sistem all inclusive, costă 120 de euro. Agenţiile de turism au şi o super ofertă pentru Grecia. 89 de euro, şapte nopţi de cazare la hotel de trei stele, plus 49 de euro transportul. Nu este inclusă însă nicio masă. Dacă totuşi nu doriţi să părăsiţi ţara, cele mai avantajoase oferte de Paşti sunt în staţiunile balneoclimaterice. Un pachet care conţine zece zile de cazare cu pensiune completă costă doar 650 de lei de persoană, la un hotel de două stele.