Actualitate

Tribunalul Giurgiu a amânat din nou cazul Chauncey Hardy

Dosarul în care Ionuţ Tănăsoaia, presupusul agresor al sportivului american Chauncey Hardy, îşi aşteaptă sentinţa, a fost amânat, din nou, luni dimineaţă, de Tribunalul Giurgiu. Instanţa a stabilit două noi termene de judecată, unul în martie, iar celălalt în aprilie. În proces a fost citată şi mama lui Chauncey Hardy însă aceasta nu a fost prezentă în sala de judecată.

Aproape un an şi jumătate a trecut de  la moartea lui Chauncey Hardy, iar lucrurile sunt departe de a fi clare. În acest moment nu există o condamnare, însă există un inculpat aflat în stare de arest încă din 2011.

Ionuţ Tănăsoaia a fost adus în sala de judecată în jurul orei 10.00 fiind aşteptat de rude şi mai mulţi prieteni.

Alături de acesta în proces au mai fost citaţi Consiliul Local al Municipiului Giurgiu şi Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti ca părţi civile precum şi Olame Hardy, mama fostului sportiv legitimat la CSS Giurgiu în calitate de parte vătămată.

Aşa cum era de aşteptat, mama lui Chauncey Hardy n-a fost prezentă în sală deşi i-au fost transmise în urmă cu două luni date despre proces atât prin e-mail cât şi printr-o scrisoare. Judecătoarea cazului a admis faptul că lipsa mamei lui Hardy se poate datora şi faptului că nu ar fi primit înştiinţarea sau nu ar fi avut la dispoziţie suficient timp pentru a se pregăti pentru proces.

În lipsa părţii vătămate s-a propus o nouă amânare, instanţa stabilind două termene: unul pentru discutarea stării de arest care va avea loc la 18 martie şi termenul de fond care va avea loc la 29 aprilie.

Până atunci, procurorul a propus ca Ionuţ Tănăsoaia să rămână în arest, lucru acceptat şi de avocatul apărării şi chiar de inculpat care a spus că este de acord să rămână în arest.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!