Zeci de tineri, unii membri ai Asociaţiei “Licurici”, alţii veniţi în sprijinul lor de la diferite unităţi şcolare giurgiuvene, dar şi invitaţi speciali, s-au adunat sâmbătă, 30 noiembrie, în Parcul Mihai Viteazul. De acolo, ţinând în mâini pancarte cu mesaje precum “HIV nu se vede, dar există!”, “Fii alături de persoanele seropozitive!”, au pornit într-un marş spre piaţa din faţa Teatrului “Tudor Vianu”.
Însoţiţi şi de forţe de ordine, tinerii au mărşăluit în linişte, cu pioşenie, acţiunea fiind dedicată celor care au murit din cauza HIV/ SIDA, fiind de altfel un eveniment menit să marcheze Ziua Internaţională de Luptă împotriva acestei boli.
În faţa teatrului, au fost aranjate zeci de lumânări în formă de fundiţă- simbolul luptei împotriva HIV/ SIDA.
Vicepreşedintele Asociaţiei “Licurici”, Cristina Nicolae, le-a mulţumit tuturor celor care au fost alături de structura pe care o reprezintă, în toate proiectele acesteia, şi a dat cuvântul invitaţilor, respectiv primarului municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, deputatului PSD Florian Nicolae şi administratorului public al judeţului, Dumitru Beianu.
Primarul Barbu, în discursul său, în primul rand, i-a reasigurat pe tineri de sprijinul instituţiei pe care o conduce. “Vă felicit pentru că ţineţi sus acest standard al luptei împotriva HIV/ SIDA! Vă felicit pentru că, prin acţiunile dumneavoastră trageţi un semnal de alarmă celor din jur pentru a spune NU discriminării!”, a mai spus Barbu.
Deputatul Florian Nicolae le-a zis şi el tinerilor că va continua să îi ajute, dar a găsit şi motive de felicitări la adresa celor din Asociaţia „Licurici”. „Sunt impresionat de faptul că sunteţi foarte uniţi şi mă bucur că aţi ales această zi, a Sfântului Andrei-ocrotitorul României, pentru acţiunea voastră. Bunul Dumnezeu să vă aibă în pază şi să aveţi sărbători cu bine!”, a spus Floricel.
A luat cuvântul şi prietenul apropiat al Asociaţiei, Dumitru Beianu. “ Viaţa ne oferă momente pe care nu le înţelegem şi pe care le trecem mai greu şi avem obligaţia, faţă de toţi cei pe care i-am avut alături, să nu-i uităm şi să fie întotdeauna prezenţi în sufletele noastre. Nu disperaţi, nu vă descurajaţi, sunteţi oameni în putere, oameni care aţi demonstrat că puteţi trece peste orice greutate. Şi, iată, acum reprezentaţi o forţă, în cadrul Asociaţiei Licurici, dar şi la nivelul întregii comunităţi giurgiuvene”, le-a transmis Beianu.
După mesaje, toţi cei prezenţi la acţiune au ţinut un moment de reculegere şi au spus împreună şi o rugăciune pentru sufletele celor care au plecat dintre noi.
Pe 1 Decembrie, în întreaga lume, este marcată Ziua de Luptă împotriva HIV/SIDA. La Giurgiu, joi, 28 noiembrie, şi cei de la Asociaţia „Viaţă şi Speranţă” au organizat două acţiuni speciale pentru această zi. Este vorba despre o dezbatere, dar şi un eveniment similar cu cel de sâmbătă, în faţa teatrului, doar că tinerii de la „Viaţă şi Speranţă” au lansat lampioane roşii în memoria celor doborâţi de HIV/SIDA.
știre anterioară
știre următoare