La zi

Un nou pod peste Dunăre?! Dar cu cel de la Grădiştea, ce facem?

content_banner_studii_de_fezabilitate_680pGândită ca strategie în defluidizarea traficului între țările occidentale și vestul Europei, construirea unui nou pod peste Dunăre a fost pusă în discuție, în urmă cu doi ani, de către Guvernele României și Bulgariei, podul urmând a fi realizat între Călărași și Silistra.

Deoarece, propunerile de atunci au rămas doar la nivel de intenție, iar necesitatea realizării acestui nou pod  peste Dunăre este din ce în ce mai evidentă, conducerea CJG și Prefectul Districtului Ruse, reiterează această idee ca fiind absolut necesară din perspectiva construirii noii autostrăzi.

Astfel, Vasile Mustățea  a declarat că va trimite o scrisoare ministrului Transportului din România, dar va cere și o audiență  pentru a cere sprijinul  pentru susținerea acestui proiect. În viziunea acestuia, deschiderea lucrărilor la un nou pod peste Dunăre va reprezenta un factor de dinamizare  atât pe orizontală cât și pe verticală  a economiei giurgiuvene. Mai mult, crearea locurilor de muncă vor conduce la ridicarea nivelului de trai.

Precizând că Guvernul bulgar  a dispus, deja,  studiul de fezabilitate pentru acest proiect, prefectul Districtului Ruse, Stefko Burdjiev, precizează că acesta ar fi indicat se să realizeze  pe  porțiunea unde există o insulă pe Dunăre. Asigurând că se va ocupa de toate demersurile în acest sens ale părții bulgare, Stefko Burdjiev a mulțumit lui Vasile Mustățea pentru implicare personală, dar și pentru demersurile ce intenționează a le întreprinde la  nivelul statului român.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!