Actualitate Educație

Un parteneriat benefic: Elevii de la Şcoala din Stăneşti au fost la Giurgiu, de Ziua Poliţiei Române

În baza parteneriatului existent între Garda de mediu – Comisariatul judeţean Giurgiu şi Asociaţia Prietenii de lângă Tine, de ziua Poliţiei Române, cei  90 de elevi ai ciclului primar de la Şcoala din Stăneşti, însoţiţi de cadre didactice au luat parte, mulţi dintre ei pentru prima dată, la activităţile organizate special pentru acest moment festiv de conducerea IPJ Giurgiu.
Astfel, copiii au vizionat activităţile demonstrative, au admirat şi văzut în ce constă dotarea poliţiei şi, totodată, au primit pliante ce conţineau informaţii cu caracter preventiv-educativ.
Referitor la eveniment, Dana Breazu, comisar şef CJGM Giurgiu a declarat: „Activităţile educative desfăşurate în colaborare cu Asociaţia Prietenii de lângă Tine la şcolile din mediul rural ne-au determinat să dorim să facem mai mult pentru elevi. Când am mers la Stăneşti am redescoperit cât de creativi pot fi copiii când vine vorba despre protecţia mediului, cât de speciali pot fi. Ulterior, am discutat cu conducerea IPJ şi am stabilit să le facem o surpriză copiilor. Şi chiar a fost o surpriză plăcută. Au plecat entuziaşti de la Stăneşti şi s-au întors convinşi că vor să devină poliţişti!”.
În completare, Mariana Mitroi, Asociaţia „Prietenii de lângă Tine” a subliniat: „Ne dorim să dezvoltăm împreună cu Garda de Mediu Giurgiu cât mai multe activităţi în rândul elevilor, chiar şi al celor din mediul rural. Există, şi asta ne bucură, persoane care susţin cauza noastră de a avea un mediu sănătos şi, implicit, copii sănătoşi şi responsabili, fie că este vorba de instituţii, autorităţi locale, cum este şi cazul comunei Stăneşti, sau al unor societăţi comerciale. Mulţumim celor care ne-au susţinut: şantierul  naval Shipyard ATG, Supeco, dar şi o societate comercială din Stăneşti”.
Activitatea nu va rămâne una singulară. Pe 3 aprilie, de Ziua jandarmeriei, copiii de gimnaziu de la aceeaşi şcoală vor merge la sediul IJJ Giurgiu pentru a lua parte la exerciţiile demonstrative. Şi asta nu este tot, dar mai multe la timpul lor. Surprizele pentru copiii din Stăneşti nu se vor opri aici.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!