Contracte expirate, plăți făcute în avans și servicii neonorate. În comuna Prundu, localnicii se plâng că nu toți cetățenii se bucură de serviciile de salubritate, chiar dacă aceștia sunt la zi cu plata facturilor. Oamenii spun că sunt nevoiți sa rămână cu gunoiul în fața porții chiar și zile întregi și asta pentru că firma respectivă ar fi primit, se pare, dispoziție de la primarul comunei, ca acesta să nu mai fie ridicat.
Marți, 31 mai, la solicitarea mai multor cetățeni din localitatea Prundu ne-am deplasat în localitate pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate. Am ajuns la fața locului, unde am observat că mai mulți prundeni aveau gunoiul în fața porților, de zile bune, conform declarațiilor acestora. Se pare că situația trenează de mai bine de o lună, așa cum reiese din afirmațiile unor oameni din comuna Prundu, care se plâng ca lor nu li se ia săptămânal gunoiul produs, deși firma care se ocupă cu salubritatea este obligată să treacă pe la fiecare cetățean, care deține contracte încheiate cu aceasta.
Unul dintre cei afectați este și Burgui Mircea care ne-a declarat: „ În luna mai mi-a ridicat gunoiul o singură dată, iar acum stau cu el la poarta de zile bune. Am scos gunoiul, a venit mașina cu gunoi și am întrebat de ce nu mi se ridică, iar ei mi-au răspuns că așa au primit dispoziție de la primar”. Soția lui este nemulțumită de această situație și se consideră nedreptățită mai ales că, doamna nu face politică: „Trebuie ca aceste servicii să se respecte, atâta timp cât există un contract. Nu știu ce vom face în această situație, nici nu putem să mai mergem la primărie, căci nu suntem bine primiți acolo. Sunt 50 de persoane din comună, care se confruntă cu această problemă și sunt apolitici”.
În situația familiei Burgui se află mai multe familii din Prundu. Oamenii cred că se află în această situație din cauză că au alte orientări politice, față de cele pe care le-ar avea primarul în funcție, din Prundu. Chiar dacă sunt la zi cu plata facturilor, ei se plâng de serviciile celor de la salubritate. Sunt persoane care au chitanțele plătite în avans pentru lunile iunie și iulie, însă nu le-a mai fost ridicat gunoiul din luna aprilie. Cei mai mulți dintre localnicii revoltați sunt candidați pentru Primăria și Consiliul Local Prundu din partea PNL.
Este trist că într-un război politic, în plină campanie electorală, apar asemenea situații, când se plătesc polițe, iar de suferit de pe urma acestor jocuri au doar oamenii!
InfoPress