După ce în cadrul unui plebiscit organizat la iniţiativa unui partid naţionalist din Ţara Cantoanelor, alegătorii elveţieni s-au declarat în proporţie de 50,3% în favoarea limitării imigraţiei, Uniunea Europeană a reacţionat şi a întrerupt negocierile cu această ţară pe tema energiei electrice.
Oficialii europeni au declarat că în contextul dat, nu mai pot fi posibile negocieri tehnice cu Elveţia pe temea electricităţii. Preşedinţia greacă a Consiliului Uniunii Europene a precizat că este imposibil să se accepte o separare între libera circulaţie a persoanelor şi cea a capitalului, fiind de aşteptat ca Elveţia să-şi onoreze totuşi obligaţiile internaţionale cu UE. Totodată, un oficial italian din cadrul Consiliului pentru activităţi vamale a avertizat că este posibil ca UE să revizuiască, de acum încolo, acordurile privind traficul vamal cu Elveţia ca şi formă de presiune.
știre anterioară
știre următoare