Cultură

Următorul lungmetraj din franciza Războiul Stelelor va fi lansat în decembrie 2015

disney-va-lansa-urmatorul-film-din-franciza-star-wars-in-decembrie-2015-98482De vreme ce studiourile Disney au achiziţionat, încă de anul trecut, Lucasfilm pentru ceva mai mult de 4 miliarde de dolari, era de aşteptat ca Obi wan Kenobi şi Luke Skywalker să ne invadeze deja ecranele. Ei bine, fanii francizei Războiul Stelelor mai au de aşteptat.

Următorul film din celebra serie va avea premiera pe 18 decembrie 2015, au anunţat producătorii de la Disney. De ce atât de târziu? Pentru că, au spus cei de la Disney Production, acest film reprezintă cel mai important proiect al studioului de ani buni, şi era important să se aleagă o dată de lansare care să permită echipei de creaţie concretizarea unui blockbuster.

Data aleasă pentru premieră este o noutate absolută şi reprezintă o abatere de la tradiţia francizei. Până acum, toate precedentele 6 părţi au fost lansate în luna mai, în anticiparea sezonului de vară. De data asta s-a mers pe ideea că în săptămâna de dinaintea Crăciunului, încasările vor fi şi mai consistente.

De menţionat, Harrison Ford, Carrie Fisher şi Mark Hamill, cei trei protagonişti ai primei părţi lansate în 1977, sunt în negocieri avansate pentru a-şi relua rolurile care i-au făcut celebri.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!