Premierul Victor Ponta a anunţat sâmbătă, 8 noiembrie, în cadrul Consiliului Naţional al partidului ce s-a ţinut la Sala Palatului în faţa a 4500 de delegaţi PSD, că anul 2014 reprezintă sfârşitul regimului Băsescu.
“2014 reprezintă, în sfârşit, sfârşitul regimului Băsescu. Trebuie spus foarte clar românilor ce va face PSD în 2014, dar şi după 2014, după ce se termină zece ani negri de regim Traian Băsescu. Anul viitor, cât va mai fi Băsescu la Cotroceni, vor exista în continuare scandaluri, ceartă, dezbinare şi dosare penale – a precizat Ponta.
La Consiliul Naţional al PSD au luat cuvântul, în weekend-ul tocmai încheiat, pe lângă primul ministru Victor Ponta, şi foştii preşedinţi ai partidului, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană.