Globurile de Aur, respectiv premiile Asociaţiei presei străine de la Hollywood, după cum bine se ştie, preced Oscarurile şi, de cele mai multe ori, se identifică cu ceremonia supremă a celei de-a şaptea arte.
Altfel spus, cine îşi adjudecă Globul, va bifa, o lună mai târziu, şi Oscarul.
Aşadar, insomniacii abonaţi la HBO, luni dimineaţa, de la orele 04.00, le-au putut urmări pe teribilele Tina Fey şi Amy Poehler găzduind cu umor cea de-a 70-a ediţie a Golden Globe.
Winnerii absoluţi au fost, în opinia noastră, Ben Affleck şi cuplul Claire Danes&Damien Lewis, protagoniştii serialului Homeland. De ce Affleck? Pentru că este unul din producătorii, dar şi regizorul dramei Argo, ce a devansat celelalte nominalizate, mai bine cotatele Lincoln, Django Unchained, Life of Pi şi Zero Dark Thirty.
Apropo de Lincoln, filmul lui Steven Spielberg ce i-a mai adus un glob de aur magnificului Daniel Day Lewis a fost prezentat de expreşedintele SUA, Bill Clinton.
Revenind la Homeland, Patria – cum l-au tradus operatorii români, serialul de spionaj ce şi-a dus la capăt primele două sezoane, pentru toţi fanii români ce şi-au manifestat nu odată nerăbdarea în aşteptarea celui de-al treilea sezon, le spunem că acesta debutează de-abia în luna octombrie.
Altfel, Jodie Foster, care a trecut de 50 de ani şi care nu s-a sfiit să-şi deconspire vârsta, dar şi orientarea sexuală, a primit, mai mult decât meritoriu, premiul Cecil B. Demille. Ne-am amintit astfel de capodopere ale genului, în care inegalabila actriţă a fost în prim plan; de la Taxi Driver şi Nell, până la Tăcerea mieilor şi Micul Tate.
Quentin Tarantino nu şi-a putut ascunde uşoara dezamăgire, Globul pentru scenariu original fiind o palidă consolare, în contradicţie totală cu Don Cheadle însă, învingător pentru rolul perfect pe care-l face în House of Lies.
Una peste alta, în doar câteva fraze, a 70-a ediţie a Golden Globe s-a rezumat la următoarele: Homeland, peste Boardwalk Empire, Newsroom şi Downtown Abbey – Argo, peste Lincoln, Django Unchained şi Zero Dark Thirty.