Economic La zi

Valoarea proprietăţilor imobiliare din România continuă să scadă

imobiliareConform Analizei de piaţă Darian, valorile proprietăţilor imobiliare din România au continuat să scadă şi în 2013, dar într-un ritm mai temperat. Cu preponderenţă preţul terenurilor pentru dezvoltare a scăzut, înregistrându-se aici un procent de 6% în ultimele 12 luni calendaristice.
Una dintre cauze ar fi că Programul Prima Casă nu a făcut distincţie între stocul de locuinţe noi şi cel vechi, coroborat cu faptul că TVA-ul se aplică doar apartamentelor situate în blocurile noi, crescând preţul acestora. Acest lucru a determinat dezvoltatorii să concureze pe aceleaşi plaje de preţ cu apartamentele construite înainte de 1990.
Comparativ cu perioada de început a crizei, 2008, preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 40%. În decursul ultimelor 12 luni, scăderea a fost de aproximativ 2%, preţul mediu unitar la nivel naţional în semestrul II al anului 2013 situându-se la nivelul de 684 euro/mp.
În cele 15 oraşe din România considerate poli de dezvoltare imobiliară, preţurile sunt cuprinse între 587 euro/mp şi 957 euro/mp.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!