Actualitate

Vasile MUSTĂȚEA: " În județul Giurgiu, autoritățile publice locale au conștientizat gravitatea situației generate de Coronavirus și au acționat ca atare, cu o singură excepție: domnul Președinte al Consiliului județean, Marian Mina"

Vasile MUSTĂȚEA, director al Cancelariei Institutiei Prefectului Judet Giurgiu, a prezentat in cadrul unei conferinte de presa modul de finanțare a acțiunilor de prevenire a infecției cu noul coronavirus și de acordare a asistenței medicale persoanelor testate și confirmate ca fiind pozitive, aducand, totodata, acuzatii dure presedintelui CJG, Marian Mina, care in opinia vorbitorului lanseaza in spatiul public acuzatii lipsite de suport in realitate.

“Conform Decretului Președintelui privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, a Dispoziției nr. 531/14.03.2020 emisă de Departamentul pentru Situații de Urgență, precum și a ordonanțelor militare emise de ministrul afacerilori interne, autoritățile publice au obligația de a acționa pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus.
În județul Giurgiu, autoritățile publice locale au conștientizat gravitatea situației și au acționat ca atare, cu o singură excepție: domnul Președinte al Consiliului Județean, Marian Mina.
Nu este în intenția mea de a intra într-o polemică politică cu dânsul, dar trebuie să fac câteva precizări pentru a aduce la cunoștința cetățenilor din județul Giurgiu adevărul în legătură cu modul de finanțare a acțiunilor de prevenire a infecției cu noul coronavirus și de acordare a asistenței medicale persoanelor testate și confirmate ca fiind pozitive”, a declarat in debutul conferintei de presa Vasile MUSTĂȚEA .

Apoi, vorbitorul a venit si cu argumente in sustinerea afirmatiei. “Potrivit declarațiilor domnului Mina Marian apărute în mass media locală în data de 28.04.2020, prin care afirma ”Consiliul Județean Giurgiu a redistribuit peste 65 de miliarde de lei vechi pentru susținerea sistemului sanitar din județ… Așa cum știți, am cumpărat cu acești bani tot ceea ce ne-au cerut medicii Spitalului Județean Giurgiu, respectiv Spitalul Izvoru…plătim inclusiv cazarea și transportul în siguranță al medicilor care îngrijesc pacienți bolnavi de coronavirus.”
Acum, să vedem care este adevărul!
Prin Hotărârea nr. 12 din 20.03.2020 Consiliul Județean Giurgiu a rectificat bugetul de venituri și cheltuieli al județului Giurgiu și a suplimentat sumele alocate initial celor două unități spitalicești pe care le are în subordonare cu suma de 4.830 mii lei, din care pentru secțiunea de funcționare 1.108 mii lei, pentru secțiunea de dezvoltare 3.722 mii lei.
Cu toate că domnul Președinte Mina Marian afirmă că banii alocați celor două unități spitalicești “i-a luat de la toate celelalte capitole”, analizând hotărârea de consiliu mai sus menționată am costatat că veniturile inițiale au fost suplimentate cu suma de 1.708 mii lei la Capitolul Venituri nefiscale – vânzări de bunuri și servicii. Suplimentare artificială a veniturilor la acest indicator induce suspiciunea că rectificarea bugetului s-a făcut și pe baza unor venituri care nu știm sigur dacă vor fi încasate până la sfârșitul anului, dar în mod cert nu vor fi încasate în perioada pandemiei întrucât vânzarea unor bunuri din domeniul privat al județului nu se poate realiza în absența unei hotărâri de consiliu, hotărâre care până la acest moment nu există.
Cu toate aceste prevederi bugetare, aparent generoase, în urma unor verificări am constatat că realitatea este alta și în anul 2020 Consiliul Județean a virat efectiv Spitalului Județean de Urgență Giurgiu următoarele sume:
– în luna ianuarie, suma de 127.330 lei;
– în luna februarie, 0 lei;
– în luna martie, suma de 29.477 lei;
– în luna aprilie, suma de 1.295.866 lei.
Din aceste sume, 100.000 lei au fost utilizați pentru achitarea facturilor la energia termică, iar 56.807 lei s-au utilizat pentru decontarea transportului cadrelor medicale.
Din datele furnizate de către Spitalul de Urgență Giurgiu, rezultă că pentru combaterea pandemiei generate de coronavirus au fost achiziționate materiale de protecție, medicamente și aparatură medicală în sumă de 3.358.000 lei.
Analizând sumele de mai sus, se constată că, pentru combatarea pandemiei, domnul Mina nu a virat practic Spitalului Județean Giurgiu decât suma de 1.295.866 lei, diferența până la sumele aprobate prin buget nefiind efectiv alocată. Acest lucru nu este surprinzător, întrucât rectificarea bugetară s-a efectuat pe baza unor venituri inexistente.
În aceste condiții, este de neînțeles cum domnul Președinte Mina solicită Guvernului să îi aloce sume pe care dânsul nu a catadicsit nici până astăzi să le vireze Spitalului Județean Giurgiu”.

Cu privire la acuzația conform căreia Guvernul nu a alocat nicio sumă pentru acoperirea cheltuielilor făcute de Consiliul Județean pentru izolarea personalului de specialitate la locul de muncă, Vasile MUSTĂȚEA a declarat “nu fac decât precizarea că prin H.G. nr. 329/23.04.2020 județului Giurgiu i-a fost alocată suma de 136 mii lei. Dezinformare și rea-credință!!!
Referitor la decontarea sumelor utilizate pentru carantinarea personalului medical, domnul Președinte Mina a uitat să ne spună că a încheriat contract de decontare cu DSP-ul, contract în baza căruia trebuia să încheie contract de prestări servicii cu o unitate hotelieră. Dar până la data de astăzi nu a solicitat decontarea cheltuielilor efectuate conform anexei la contract.
Totodată, precizez că unităților administrative teritoriale care au încheiat contracte cu DSP li s-au decontat pentru activitățile de carantinare următoarele sume: Municipiul Giurgiu 142,6 mii lei, Oraș Bolintin Vale, 188,2 mii lei, Comuna Găiseni, 175,8 mii lei.
Precizez că, primarii acestor unități administrative teritoriale, spre deosebire de conducerea Consiliului Județean Giurgiu, au făcut solicitări pentru decontarea sumelor, conform prevederilor legale.
Tot de la Guvernul României, prin Ministerul Sănătății – DSP, a repartizat Spitalului Județean Giurgiu pentru combaterea infecțiilor provocate de COVID suma de 257 mii pentru Secția de Boli Infecțioase (contract încheiat în 14.04.2020) și 246 mii lei pentru ATI (terapie intensivă), deci în total 503 mii lei. Pentru ambele sume de mai sus, DSP a încheiat contracte de finanțare cu Spitalul Județean care, până astăzi, nu a solicitat decontarea decât pentru suma de 12,7 mii lei.
S.C. Hidroelectrica S.A. a donat Spitalului Județean suma de 1.500.000 lei, din care cu regret vă informez că a fost utilizată doar suma de 553,5 mii lei.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, a donat Spitalului Județean echipament de protecție personală și dezinfectanți în contravaloare de de 271,6 mii lei, iar Spitalului Orășenesc Bolintin Vale, în sumă de 125,7 mii lei.
Adunând sumele de mai sus, se constată fără rezerve că Guvernul României a finanțat, până în acest moment, unitățile spitalicești din județ cu suma de 2.906,9 mii lei, iar Consiliul Județean Giurgiu nu a virat efectiv Spitalului Județean Giurgiu decât 1.295 mii lei.
Cu privire la așa zisul pericol de a intra Consiliul Județean Giurgiu în colaps financiar, posibilitate invocată de Președintele Mina, trebuie precizat că cel care poate aduce consiliul județean în insolvență nu este nimeni altul decât dânsul, și acest fapt poate fi constatat încă de la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pentru anul 2020.
Nu fac decât două precizări : Domnul Președinte Mina avea obligația ca la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2020 să respecte prevederile art. 49, al. 9 din Legea nr. 273/2006, în conformitate cu care trebuia să asigure în primul rând finanțarea secțiunii de funcționare, și numai în situația în care îi rămâneau resurse suficiente, să susțină și secțiunea dezvoltare.
Conform Legii bugetului de stat nr. 5/2020, art. 5, al. 7 avea obligativitatea să completeze sumele alocate de la bugetul de stat pentru cheltuieli descentralizate la nivelul județului cu alte sume din venituri proprii. Or, domnul Mina, prin majoritatea pe care o controlează în Consiliul Județean, a elaborat și aprobat un buget fără a ține cont de aceste prevederi.
Pentru a exemplifica modul defectuos în care a fost elaborat bugetul pentru anul 2020, nu vă dau decât un singur exemplu: pentru Direcția Generală pentru Protecția Copilului a solicitat Instituției Prefectului – județul Giurgiu promovarea unui proiect de hotărâre de guvern prin care să se aloce din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului suma de 75.318.000 lei, în condițiile în care prevederile bugetare pe anul 2019 ale acestei Direcții au fost în sumă de 74.311.000 lei, iar execuția pe același an a fost de 56.481.000 lei.
Cu astfel de fundamentări, mai mult decât sigur, Consiliul Județean Giurgiu nu poate avea o activitate eficientă și va fi dependent tot timpul de obținerea unor resurse financiare pe criterii politice și clientelare. Îi recomand domnului Președinte Mina să nu se mai uite în ograda Guvernului, ci să își gestioneze în mod legal propriul buget și sumele pe care le are la dispoziție, mai ales în această perioadă în care cu toții suntem afectați de pandemia generate de COVID 19.
Cu privire la nemulțumirea domnului Președinte referitoare la inexistența fondurilor europene, sunt surprins că nici după 4 ani de mandat nu a înțeles că nu guvernul alocă fonduri europene, ci că autoritățile publice locale sunt cele care trebuie să le urmărească și să le acceseze. Întrucât este evident faptul că nu cunoște acest lucru, îl informez că Ministerul Fondurilor Europene, a lansat în procedura de consultare Ghidul solicitantului „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”, cu data de deschidere a apelului de proiecte 15 mai 2020 și închidere 30 septembrie 2020.
Ii recomand, așadar, domnului Președinte, să nu mai acuze Guvernul Orban, să urmărească cu atenție calendarul și să dispună măsurile necesare accesării fondurilor europene”, a conchis Vasile MUSTĂȚEA.

      
Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!