Am trăit s-o văd şi p’asta, deşi nu mă pot declara total surprins. Un anume Gabriel Răduca, candidat ecologist pe Colegiul I Iaşi pentru Camera Deputaţilor, şi-a tras un slogan electoral eminamente original. Pur şi simplu îi asigură pe electori că va fura mai puţin decât contracandidaţii săi. Contracandidaţi proveniţi din partidele tradiţionale şi care, invariabil, spune el, nu numai că nu vor ţine cont de nevoile românului, dar vor fura la greu. Aşa cum au tot făcut-o în ultimii 22 de ani.
Scenariul, desigur, frizează rizibilul şi aminteşte de Titanic Vals(ul) lui Tudor Muşatescu. Cu nea Spirache care îi încuraja pe toţi să nu-l aleagă. Tuşa caragialescă, de asemenea, este la ea acasă. Aşa că prima reacţie este una de hilaritate. Ce se va întâmpla însă dacă Răduca va fi ales în Parlamentul României? Va mai râde cineva?
Cu siguranţă, cele mai cunoscute agenţii de news de pe mapamond vor insera în programe ştirea conform căreia unul care a promis românilor că va fura mai puţin a ajuns în forul legislativ al ţării. Vom deveni celebri din nou. Şi nu datorită vreunei Nadii, vreunui Ilie, vreunui Hagi. Vom penetra iarăşi nuanţele Guiness Book-ului cu excentricităţile noastre. Cu ţiganii noştri cerşind profesionist inclusiv în imaculata Scandinavie, cu mamele adolescente ce-şi vând proaspăt născuţii occidentalilor sterili, cu populaţia underground ce supravieţuieşte sinistru în catacombele metroului bucureştean ş.a.m.d.
Ceea ce este însă mai grav, în opinia mea, rezidă în altceva. În normalitatea cu care ar putea fi privit Gabriel Răduca de către electoratul aferent. Este posibil ca oamenii să nu se gândească la ecologistul în cauză ca la un candidat care a ascultat de un specialist PR. Unul dintre acei nevăzuţi care ştiu totul despre cum mişcă şi cum gândeşte o comunitate şi care, după câteva sondaje de opinie, îţi relevă tranşant ecuaţia câştigătoare. Trebuie să zâmbeşti mai mult sau deloc, trebuie să porţi doar şosete albastre la pantofii italieni maro, nu trebuie să te afişezi niciodată cu soţia, pentru că este supraponderală, dar nici cu asistenta aia care seamănă izbitor cu Scarlett Johansson etc. etc. etc.
Nu, oamenii ar putea să relaţioneze şi să simpatizeze pur şi simplu cu unul care a avut forţa să li se prezinte-n faţă cât se poate de franc. Pentru că ce este mai sincer şi mai veridic în percepţia generală decât un român care fură. Asta mi se pare mai grav decât orice prezicere apocaliptică. Faptul că aberantul absolut devine, la noi, normalitate. Banalitate.
Un viitor deputat care va fura mai puţin? Aşa, şi? Ce e fundamental nou sub soare? În definitiv, de furat tot se va fura. Din şi în Românica.
