Sunt tineri, trăiesc în Giurgiu, îi cunosc problemele şi încearcă să rezolve o parte din ele, pe măsura posibilitilor pe care le au. Este vorba despre membrii organizaţiei de tineret PMP, care, până la sfârşitul săptămânii, şi-au propus să cureţe toate zidurile de inscripţii şi graffiti.
Deşi este una din cele mai nou-apărute pe scena politică, organizaţia de tineret a Mişcării Populare Giurgiu începe să-şi facă simţită prezenţă în viaţa oraşului. O primă iniţiativă de amploare este cea în care tinerii PMP îşi propun să cureţe de inscripţii şi graffiti toate zidurile din oraş, acţiunea urmând a se desfăşura, potrivit preşedintelui organizaţiei municipale de tineret, Alin Răsuceanu, până la sfârşitul acestei săptămâni.
Tinerii şi-au stabilit şi un traseu bine pus la punct, pe care vor acţiona. Este vorba despre zona centrală a oraşului, şoseaua Bucureşti, strada Tineretului şi şoseaua Oinac. Acum, iniţiatorii acestei acţiuni caută soluţii tehnice pentru a reuşi să elimine şi numeroasele desene şi inscripţii de pe zidurile Teatrului Valah, aici întâmpinând ceva probleme, pentru că este vorba despre ziduri de marmură, ce nu se pot curăţa cu soluţii clasice. Tinerii PMP spun, însă, că nu se vor da bătuţi şi că, până la urmă, vor reuşi să cureţe şi teatrul.
C.M.