La zi

Zilele Municipiului, sărbătorite după tradiţie

La doar o săptămână de la cea mai mare sărbătoare crestină, Învierea Domnului, a fost organizat sâmbătă, 21 aprilie, la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, Festivalul de muzică corală religioasă „Lumină din Lumină”, înscris în seria manifestărilor dedicate Zilei municipiului Giurgiu. Evenimentul s-a bucurat de participarea a 14 formaţii corale venite din mai multe localităţi şi judeţe româneşti, dar şi de la vecinii bulgari de la Ruse. Au urcat pe scenă coruri din Vălenii de Munte, Ploieşti, Călăraşi, Bucureşti, Giurgiu şi Bulgaria, care au interpretat câte trei lucrări de factură religioasă.

Pentru fiecare participant, organizatorii – Consiliul Judeţean Giurgiu, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu şi Consiliul Local al municipiului, prin Centrul Cultural Ion Vinea” au pregătit diplome de participare şi plachete cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

În avanpremieră, la acest Festival a avut loc, tot la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, vernisajul celei de-a treia expoziţii de fotografie, realizată de Asociaţia Fotografilor Profesionişti din Giurgiu la mai puţin de un an de la înfiinţarea asociaţiei. Peste 50 de lucrări de artă fotografică au fost expuse în holul Ateneului “Nicoale Bălănescu”, atrăgând la vernisaj zeci de vizitatori.

Autorii expoziţiei, fotografii profesionişti din Giurgiu, au surprins portrete, peisaje şi instantanee inedite. Asociaţia Fotografilor Profesionişti din Giurgiu a luat fiinţă în urmă cu 11 luni, la iniţiativa lui Alexandru Chiru şi reuneşte atât giurgiuveni tineri, cât şi maeştri fotografi cu experienţă în acest domeniu artistic.

Nu în ultimul rând, Târgul de produse tradiţionale organizat vizavi de Spitalul Judeţean a atras zilele trecute mii de giurgiuveni, veniţi să admire sau să cumpere, deopotrivă, mărfurile expuse de comercianţi. De asemenea, spectacolele care au avut loc în fiecare seară, începând de sâmbătă şi până luni, inclusiv, s-au bucurat de mare succes la public, tineri şi vârstnici petrecând în egală măsură momente de bucurie, în compania artiştilor care au urcat pe scenă. De fiecare dată, artiştii Centrului Cultural Ion Vinea şi-au onorat cartea de vizită, urmaţi, sâmbătă seară, de trupa „Mândrele” şi Radu Ile, iar duminică de Aurel Tămaş & formaţia şi de interpreta Lavinia.

Seara de luni, 23 aprilie, a încununat seria spectacolelor organizate de Zilele Oraşului. Ansamblul Folcloric „Doina Dunării” a deschis recitalurile muzical artistice, continuate de Ellie White, Alexandra Ungureanu & Crash, Trupa „Bere gratis” şi încheiate cu un foc de artificii.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!