La zi

11 ani de la 11 septembrie

S-au împlinit 11 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au dus la prăbuşirea Turnurilor Gemene. Astăzi, există un proiect în derulare menit să înlocuiască simbolurile celei mai mari tragedii americane – istoricii considerînd 11.09.01 o dată mai amplă chiar decât 07.12.41, respectiv Pearl Harbor, adică intrarea SUA în cel de-Al Doilea Război Mondial

Despre proiectul propriu zis, ce va fi încheiat în 2014, aşa numitul One World Trade Center domină singur pe cer profilul Manhattan-ului. Clădirea măsoară deja 417 metri, iar peste trei ani, când va fi finalizată, va avea o înălţime de 541 metri şi 104 etaje. Va fi cea mai înaltă clădire din emisfera vestică şi a treia clădire ca înălţime din lume. În afară de turnul principal, One World Trade Center, vor mai exista alte trei. 2 World Trade Center va avea 88 de etaje, 3 World Trade Center va avea doar 8 etaje, iar 4 World Trade Center va avea 72 de etaje. Construcţia acestor trei turnuri este abia la început.

Piatra de temelie a noului proiect World Trade Center, care va costa aproximativ 4 miliarde de dolari, a fost aşezată simbolic în 2004, la trei ani după atentatele teroriste care-au îngrozit o lume-ntreagă.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!