La zi

3.000 de euro, subvenția pentru roșii în solar

Petra Ochişor, director Direcţia agricolă Giurgiu

Aduce subvenții de mii de euro pe hectar și tot mai mulţi fermieri vor să o cultive! Subvenția de 3.000 de euro pentru cultivarea roșiilor pe minim 1.000 mp este cea mai așteptatã mãsurã în agricul­ tura pe suprafețe mici. De acest sprijin ar urma sã bene­ficieze și producãtorii cu teren puțin, dar care au investit în solarii sau sere, întrucât acest ajutor de stat se plãtește doar pentru cultura de tomate în spații protejate.
Directorul Direcţiei Agricole Giurgiu, Petra Ochişor a vorbit recent despre condițiile de acordare a subvenției pentru tomate: cine sunt beneficiarii, condițiile de eligibilitate, urgențele factorilor climatici și agrotehnici, valoa­rea totalã a sprijinului financiar care se acordã de la bugetul de stat (respectiv 178.400 mii lei, echivalentul a 40.000 de euro), documentele necesare fiecãrui beneficiar.
Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
-Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2017“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;
-Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;
-Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii;
-Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.
Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la DAJ Giurgiu.

M.M.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!