Actualitate

ISU Giurgiu, la momentul bilanţului!

Într-un cadru festiv, s-a desfăşurat marţi, 14 februarie, şedinţa de bilanţ a activităţii desfăşurate de ISU Giurgiu pe anul 2016.
Alături de eroii zilei, pompierii şi de conducerea unităţii, s-au aflat şefi ai instituţiilor militare colaboratoare – jandarmerie, poliţie, poliţie de frontieră, poliţie locală, centrul militar, precum şi autorităţi locale – prefectul Nina Carmen Crişu, vicepreşedinţii Vasile Andronache şi Lucian Corozel, viceprimarul Ion  Dragomir.  De la IGSU a fost prezent lt.col Daniel Dănăilă.
A vorbit despre activitatea desfăşurată în anul 2016, punctând elementele cele mai imprtante, col Emil Apostol, şeful ISU Giurgiu, care nu a uitat să le mulţumească şi colaboratorilor săi, dar mai ales colegilor săi fără de care activitatea, poate, nu ar fi fost aşa de intensă. În fond, ei sunt o echipă, o echipă de oameni profesionişti, care îşi iubesc meseria,  aspect evidenţiat în discursul său şi de col. Emil Apostol.
Şi oaspeţii prezenţi la bilanţ au avut doar cuvinte de apreciere cu privire la activitatea desfăşurată de ISU Vlaşca, cu toţii subliniind buna colaborarea interinstituţională.
„Vă mulţumesc că existaţi. Vă mulţumesc fiindcă am avut posibilitatea să vă cunosc şi să văd activitatea pe care o desfăşuraţi, care nu este deloc uşoară şi care implică riscuri  multe.  Vă felicit domnule comandant pentru activitatea desfăşurat, vă felicit pe dvs. pentru munca depusă în îndeplinirea misiunilor. Vă felicit pentru că reuşiţi să fiţi o familie în interiorul MAI. Sunteţi oameni deosebiţi! Vă respect pentru ceea ce faceţi!”, a declarat prefectul Nina Carmen Crişu.
Felicitări ISU Giurgiu, mult succes în activitate şi un an 2017 mai bun pentru o instituţie care, în ultimii ani, dă dovadă de profesionalism în îndeplinirea misiunilor, umanitate, fiindcă nu se poate altfel, dar mai ales pentru comunicarea exemplară, nu doar cu mass-media, precum şi cu parteneriatul încheiat cu giurgiuvenii care au încredere în slujitorii acestei arme.

Mariana Mitroi

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!