În anul 2002, datorită unui management defectuos, Consiliul judeţean Giurgiu a ratat valorificarea unor descoperiri excepţionale, care scoteau acest colţ de ţară din anonimat şi care s-au bucurat de aprecieri pe alte tărâmuri. Revenim, cu amănunte, la proiectul pe care l-am anunţat încă de săptămânile trecute şi pe care sperăm ca noul Consiliu judeţean să-l ia în serios, nemairepetând greşeala de acum zece ani.
O carte de publicat
Majoritatea informaţiilor la care ne vom referi aici erau necunoscute marelui public până nu demult. Viitori exegeţi ai istoriei presei, teatrului şi învăţământului giurgiuvean vor putea adăuga noi date despre receptarea operei lui Caragiale în oraşul lor, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent. Deocamdată noi anunţăm că Asociaţia arhiviştilor din Giurgiu, în colaborare cu secţia de istorie memorială a Muzeului judeţean „Teohari Antonescu”, a pregătit pentru tipar un volum de restituiri documentare despre Caragiale, care pun în evidenţă mobilitatea geniului său creator, curiozitatea sa nestăvilită, dar luminează şi avatarurile unei existenţe zbuciumate. Apariţia cărţii va fi, neîndoielnic, un moment de referinţă în acest „an Caragiale” şi un îndemn spre reconstituirea călătoriilor lui în întreg spaţiul românesc. Va face o bună imagine judeţului nostru şi va fi un motiv de mândrie pentru giurgiuveni!
Propunem, de pe acum, ca lansarea acestei cărţi să se facă printr-o manifestare complexă, la care să fie invitate a participa toate instituţiile de cultură de pe plan local, dar şi câteva personalităţi din Capitală.
Caragiale şi giurgiuvenii
În opera lui Nenea Iancu referirile la oraşul Giurgiu sunt minore, cu excepţia evocării În Nirvana, care rememorează întâia trecere a tânărului Eminescu prin portul dunărean, aşa cum i-a fost povestită de unchiul său şi de actori ai trupei lui. Însă în biografia lui Caragiale popasurile giurgiuvene sunt numeroase, cele mai multe fiind legate de moştenirea Momuloaiei, a cărei moşie se afla la Frăteşti, la o zvârlitură de băţ de reşedinţa judeţului Vlaşca.
Cu un deceniu în urmă, investigaţiile colegilor Ancu Damian şi Georgeta Chira de la filiala Arhivelor Naţionale au scos la iveală, din fondul documentar al Tribunalului judeţului Vlaşca, atestări a cel puţin opt prezenţe ale marelui scriitor la Giurgiu, în intervalul 1889-1908. Ele au fost prilejuite de arendarea şi vânzarea moşiei (din care mama sa, Ecaterina, moştenise a şasea parte), de împrumuturi şi ipoteci pe cota sa din veniturile acesteia. Aşa i-a cunoscut Caragiale pe arendaşii Haralambie Gheorghiu, Ştefan Vereş ori Constantin Lăzărescu (ale căror nume nu mai spun azi ceva deosebit), dar şi pe avocaţii şi magistraţii urbei. Din prima categorie juridică îi amintim pe Paraschiv Gh. Parisianu (fruntaş conservator, ales primar în 1905), Vasile Al. Miculescu (participant la „banchetul Caragiale” din 1901, fiu de primar conservator şi viitor deputat), Constantin Dimulescu (reputat jurist local şi om politic liberal). Din cea de-a doua îi nominalizăm pe Gheorghe Raicoviceanu (cumnat al fraţilor Iuca şi tatăl celui mai apropiat colaborator al lui Nicolae Titulescu) şi pe Constantin H. Rosetti (judecător supleant, descendent al binecunoscutei familii boiereşti).
O altă categorie profesională cu care dramaturgul a avut legături – corpul didactic – era reprezentată în primul rând de Nicolae Droc-Barcian, directorul Gimnaziului „Ion Maiorescu” şi apropiat al „Junimii”. Între 1875-1877 acesta îl avusese coleg de catedră pe profesorul Ion Suchianu, unul dintre puţinii prieteni intimi ai lui Ion Luca Caragiale. Din 1888 Droc-Barcian conducea o filială a Ateneului Român, cu activitate culturală remarcabilă. În cadrul localului Şcolii primare „Ion Zalomit” funcţiona pe atunci acest Ateneu, la tribuna căruia Caragiale a conferenţiat de cel puţin două ori: în 1903, la 25 februarie, când a citit între altele schiţa Telegrame şi în 1908, la 22 martie, când a vorbit despre impresiile căpătate în Germania. De ambele dăţi, reporterii prezenţi au consemnat „săli arhipline” şi aprecieri la superlativ.
Dintre scriitorii contemporani, care l-au cunoscut în varii împrejurări, mai mulţi giurgiuveni de obârşie au relatat amintiri emoţionante. În ordine cronologică, vom începe cu poetul şi dramaturgul Mircea Dem. Rădulescu, care a publicat în 1924 volumul Portrete şi amintiri, incluzând medalionul Cum am cunoscut pe Caragiale. Vom continua cu ziaristul Gheorghe Rădulescu, binecunoscut în epocă sub pseudonimul Archibald, care în 1926 a adunat mai multe „anecdote istorice” în volumaşul Ce am văzut în România Mică. Între ele două (Regulamentul Teatrului Naţional şi Buradale şi Caradale) istorisesc întâmplări cu Caragiale. În sfârşit, poetul şi publicistul Dumitru Karnabatt a consacrat, în volumul memorialistic Bohema de altădată (publicat în 1944, la Editura Vremea), cel mai consistent capitol tot lui Caragiale. El a trecut în revistă pe de o parte întâlnirile maestrului cu diverse personalităţi (C.A. Nottara, C.D. Gherea, A. Bacalbaşa, Carol I, Take Ionescu, generalul Lambru, C. Dimitriu, Archibald, Delavrancea, Teleor, Jiquidi), pe de altă parte posturile lui de restaurator, dramaturg, orator şi om de lume. Şi alţi oameni de litere născuţi în Giurgiu au contribuit la gloria postumă a lui Caragiale, dacă ne gândim numai la delicatul prozator I.A. Bassarabescu şi la ilustrul cărturar Tudor Vianu.
Toate acestea şi multe altele se cer cunoscute şi aşteaptă lumina tiparului.
Emil PĂUNESCU
