Noe, sau mai degrabă Noah, ca să fim obiectivi – pentru că este vorba de o epopee biblică realizată totuşi la Hollywood – a fost interzis în mai multe ţări musulmane din motive religioase. Nimic ieşit din comun până aici.
Surpriza survine în momentul în care aflăm că inclusiv autorităţile de la Beijing au decis ca filmul ce-l are-n prim-plan pe Russell Crowe să nu fie difuzat în cinematografele aferente. Repetăm, ne referim la arca lui Noe, nicidecum la Nimph()mania lui Lars von Trier.
Conform unor surse credibile, interdicţia s-ar datora în mare parte neîncrederii regimului comunist faţă de filmele cu tematică religioasă. Aceleaşi surse înaintează însă şi ideea că refuzul Beijingului rezidă exclusiv în motive pur comerciale. China acceptă să difuzeze anual doar un număr limitat de block-buster-uri, respectiv filme americane cu mare succes la public. Or, China a autorizat deja difuzarea peliculelor Godzila, The Amazing Spider-Man 2 şi Captain America.
Filmul celebrului Darren Aronofsky (Requiem for a Dream, The Wrestler, Black Swan) a obţinut în primele 6 săptămâni de proiecţii peste 100 de milioane de dolari în State, şi aproximativ 330 de milioane în lume.
Interesant este că Aronofsky adaugă şi o dimensiune ecologistă, Noe şi familia sa fiind prezentaţi ca vegetarieni.
știre anterioară
știre următoare