Politic

”Acest 15% este un eşec pe care, ca preşedinte, mi-l asum”

crin-antonescuCrin Antonescu a declarat luni, la prânz, că scorul partidului la alegerile europarlamentare este mult sub aşteptările liberalilor, după care a precizat că îşi va ţine promisiunea făcută înainte şi va face anunţul în şedinţa Biroului Permanent Naţional.
După cum bine se ştie, Antonescu anunţase că va demisiona dacă PNL nu obţine 20% pe 25 mai.
”Evident că la un rezultat de 15%, PNL nu poate fi mulţumit, e un rezultat sub aşteptările noastre. Aşa cum am anunţat în timpul campaniei electorale, neatingerea obiectivului stabilit pentru europarlamentare este un eşec pe care, ca preşedinte, mi-l asum. Evident că îmi voi ţine cuvântul. Nu s-a pus niciodată problema altfel iar în şedinţa biroului politic central de astăzi voi anunţa asta colegilor mei.” – a precizat senatorul Crin Antonescu.  
Conform rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral Central, Alianţa PSD-PC-UNPR a obţinut 1.947.607 voturi, adică 37,25%, PNL – 777.204 voturi, adică 14,86%, iar PDL – 641.201 voturi, respectiv 12,26%.
Nota bene, Mircea Diaconu a obţinut 363.667 voturi şi a bifat astfel 6,95%, UDMR a primit 338.963 voturi – 6,48%, iar Partidul Mişcarea Populară a obţinut 326.346 voturi care echivalează cu 6,24%. Restul competitorilor nu au trecut pragul electoral.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!