Social

Acţiune de informare privind drepturile copilului

 În data de 24 octombrie 2012,  la Seminarul Teologic “Teoctist Patriarhul” Giurgiu  a avut loc o acţiune de informare privind drepturile copilului, inclusiv dreptul de a fi  protejat împotriva abuzului, neglijării şi exploatării precum şi  modalităţile de intervenţie. La acţiune au participat  reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială  şi Protecţia Copilului Giurgiu, ai Episcopiei Giurgiului,  elevi şi cadre didactice  din cadrul   instituţiei  de învăţamânt  teologic.

             Evenimentul  se înscrie în cadrul programului comun de acţiuni al instituţiilor menţionate, având în vedere necesitatea  dobândirii  abilităţilor sociale şi responsabilizării civice a elevilor Seminarului Teologic. Aceasta este o primă acţiune de informare, sensibilizare şi conştientizare a elevilor Seminarului Teologic, pentru  ca aceştia să cunoască instituţiile cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale  şi   modalităţile de intervenţie  în situaţia persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate  sau risc social. În cadrul acestei acţiuni  au avut loc  şi discuţii interactive, elevii  manifestând   interes faţă de temele abordate. 

      Între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, Episcopia Giurgiului şi Seminarul Teologic “Teoctist Patriarhul” Giurgiu  a fost încheiat, în anul 2011, un protocol de colaborare, printre  obiectivele  acestuia fiind şi  desfăşurarea de programe şi activităţi în scopul  dezvoltării altruismului şi spiritului civic în rândul elevilor Seminarului Teologic.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!