Adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, provocarea de scandaluri și tulburarea liniștii publice sunt faptele pentru care jandarmii au aplicat cele mai multe sancţiuni contravenţionale în luna septembrie. În aceeași perioadă jandarmii au continuat şi activităţile preventive pe timpul competiţiilor sportive și în zona instituțiilor de învățământ.
Echipajele Jandarmeriei au urmărit soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetățeni şi au aplicat 164 de avertismente scrise şi amenzi în valoare totală de 36.200 lei. Dintre acestea, 88 au fost aplicate în mediul urban, iar 76 în localitățile rurale. Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi pentru următoarele fapte:
-
consumul de băuturi alcoolice în locuri publice;
-
refuzul de a da relaţii pentru stabilirea identităţii;
-
solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat.