Actualitate

Asfaltul s-a surpat şi, în sensul giratoriu de la intrarea în oraş, a apărut un adevărat crater

Două luni, atât a trecut de când conducerea Primăriei lua decizia să permită circulaţia tirurilor prin oraş. Şi iată urmările. Nu numai că gropile au apărut la tot pasul, însă acestea tind să devină o adevărată ameninţare la siguranţa şoferilor. Aşa s-a întâmplat în sensul giratoriu de la intrarea în oraş, când, din senin, o astfel de groapă s-a surpat, transformându-se într-un adevărat crater. Din fericire, la momentul respectiv, nu trecea nici maşină. Evident, problema s-a rezolvat între timp. Dar nu cum ar fi fost normal, adică să se plombeze, măcar groapa cu pricina, ci în clasicul nostru stil: câteva roabe de pământ şi nisip care, de câte ori trece vreo maşină de tonaj mare, par a se scufunda odată cu maşina. Dar ce să mai vorbim despre umplutura improvizată, când chiar astflatul din zonă de curbează şi trepidează ori de câte ori trece câte un tir ori un autocar. Şoferii disperaţi încearcă din răsputeri să ocolească groapa, dar cu greu reuşesc. Şi, probabil pentru a le da mai mult spaţiu de manevră, unii s-au gândit să scoată o parte din bordurile de pe marginea rondului din centrul sensului giratoriu. Cât despre reparaţii serioase, nici nu poate fi vorba. Cel puţin dacă e să ne luăm după „desfăşurarea de forţe” din această dimineaţă, când, la faţa locului, singurul element ce dădea de înţeles că acolo s-ar fi întâmplat ceva era un anemic semn de circulaţie, pus cam într-o rână, ce ar fi trebuit să avertizeze că în zonă se executau lucrări. Ce lucrări, nimeni nu ştie, căci acolo nu era nimeni. Evident, toţi şoferi ce treceau pe acolo aveau numai „gânduri şi urări de bine” la adresa primarului şi spuneau că nu se aşteaptă la nimic bun, ci, dimpotrivă, la tot mai multe astfel de cratere.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!