Social

Asociaţia Bolnavilor cu Cancer şi Hepatită Giurgiu, premiată la Gala Sănătăţii

georgiana cretu

La sfârşitul anului trecut, mai exact pe data de 18 decembrie 2014, a avut loc ce-a de-a cincea ediție a celui mai important şi cel mai aşteptat eveniment al anului din lumea medicală – Gala Sănătăţii. Amfitrioana evenimentului a fost Dr. Simona-Maria Vlădică, director general Sănătatea Media Group, care şi-a primit invitaţii într-o atmosferă festivă şi strălucitoare.

La Gala Sănătăţii au fost premiate cele mai marcante realizări din domeniul medical, răsplătindu-se astfel activitatea de excepţie a managerilor, a societăţilor medicale, a cercetătorilor, asociaţiilor de pacienţi, profesorilor, jurnaliştilor şi studenţilor la medicină.

De-a lungul serii s-au oferit numeroase premii, iar toți cei invitați – peste 530 de personalități marcante din lumea medicală – au avut parte de un program artistic deosebit, în cadrul căruia Maria Vlădica a încântat auditoriul prin cântecele sale, moment urmat de clipe magie, prezentări de modă, prestaţii coregrafice, colinde și nu numai.

Evenimentul a fost încununat cu distincții binemeritate, câștigătorii ediției a V-a a Galei Sănătăţii fiind următorii:

Locul 1 la categoria „Premiul pentru cea mai implicată asociaţie de pacienţi”
a fost decernat de Prof. Dr. Viorel Jinga, Şeful Disciplinei de Urologie – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, doamnei Olga Cridland, Preşedintele Asociaţiei P.A.V.E.L.
Locul 2 i-a revenit domnului Ştefan Răduț, Vicepreşedintele Asociaţiei pentru sprijinirea pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă, iar premiul al treilea i-a fost înmânat doamnei Georgiana Crețu, Preşedintele Asociaţiei Bolnavilor cu Cancer şi Hepatită Giurgiu.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!