Chiar şi fără finanţare de la Guvern, lucrările de reabilitare şi reconsolidare la Colegiul Naţional Ion Maiorescu continuă cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene dar şi al giurgiuvenilor. Membrii Asociaţiei Pro Maiorescu nu se opresc din acţiunea de strângere de fonduri care să le permită continuarea lucrărilor la Colegiu şi s-au gândit la o nouă metodă prin care să poată colecta sume de bani. ”În colaborare cu Primăria, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi, evident, cu Colegiul Naţional Ion Maiorescu vom organiza pe 1 martie un marş în cadrul căruia vom înmâna mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor dar şi declaraţii de virare a celor două procente din impozitul pe venit în conturile Asociaţiei, acţiune demarată deja la nivelul tuturor claselor”, a declarat vicepreşedintele Asociaţia Pro Maiorescu, George Csender.
Cu sprijinul oamenilor de suflet, au mai fost strânse în conturile Asociaţiei peste un miliard de lei vechi dar se aşteaptă completarea acestei sume cu noi donaţii, pentru a se demara lucrările la aripa centrală. Csender a mai spus că are promisiunea Consiliului Judeţean pentru refacerea a trei clase, dar şi a Consiliului Local pentru o sumă generoasă, numai că nu a primit nici un semn din partea Ministerului Educaţiei(?)