Sport

Astra e doar la mâna ei

Dincolo de toată tevatura creată în ultimele zile, cu aşa-zisa retragere a Astrei Giurgiu din campionat, dincolo de toate relele ce i-au fost hărăzite de arbitri măsluiţi, zice-se, pe filiera Ploieşti, dincolo de cele mai abracadabrante scenarii ce rezidă în teoria conspiraţiei, în pragul etapei cu nr. 34, ecuaţia echipei lui Ioan Niculae este una simplă. De gradul I. Astra bate la Târgu Jiu, joacă în Europa League. Nu câştigă pe terenul celei de-a doua clasate, aşteaptă Ziua Copilului şi un deznodământ prahovean în finala Cupei.

Una peste alta, cu doar câteva zile înaintea lăsării cortinei peste acest – de departe – cel mai controversat şi colorat sezon fotbalistic intern, premisele sunt clare. Se cunosc retrogradatele sportiv, Bistriţa, Severinul, Iaşiul şi Chiajna, se ştie că Rapid şi Universitatea Cluj nu mai vor evolua în Liga I, dar şi că Steaua va disputa un play-off pentru Champions League.

În rest, CFR poate câştiga Cupa şi de aici o participare europeană pentru recordmena UCL din trecutul sezon, cu 10 puncte acumulate într-o grupă cu Man. United, Galata şi Braga. Este, în opinia fie şi tacită a lui Dinu Gheorghe şi Ioan Niculae, favorita FRF-ului.

Ce se mai ştie, cu siguranţă, fie că Mircea Sandu ar mânui sau nu firele păpuşarilor? Că din cele trei echipe clasate în spatele Stelei, Pandurii, Petrolul şi Astra, măcar două vor fi înscrise şi ele în preliminariile Europa League.

Care este vestea bună în ceea ce ne priveşte pe noi, suporterii Astrei Giurgiu, cei care am asistat miercuri şi duminică la două arbitraje scandaloase în dublul duel Astra – CFR de pe Marin Anastasovici? Că trupa patronată de Niculae nu este la mâna nimănui. Vrea şi poate să joace în premieră în cupele europene? Atunci să învingă în urbea lui Brâncuşi, miercuri, 29 mai, începând cu orele 21.30. Nu pe Bernabeu, nu pe San Siro, nu pe Allianz Arena. Ci la Târgu Jiu.

Şi toate vor fi date uitării ulterior… dacă într-adevăr s-a dorit ca Astra să participe în Europa League, urmând a-şi disputa partidele pe un stadion nou şi modern construit vizavi de Steaua Dunării…

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!