În şedinţa de Guvern din această săptămâna au fost alocate sume de bani consistente oraşelor care nu pot susţine sistemul centralizat de încălzire. Giurgiu a primit 2,5 milioane lei, demersul fiind susţinut de PSD la nivelul primului ministru, iar de PNL la ministrul de Finanţe, deputatul giurgiuvean Daniel Chiţoiu.
Celor mai mulţi concetăţeni branşaţi li s-a luat o piatră de pe inimă, deşi în Primărie s-ar fi creionat şi soluţia de criză, anume încălzirea populaţiei printr-un program intensiv de lucrat, în schimburi, la aparatele de fitness plantate strategic în parcuri (care, cu tot cu spaţiile de joacă aferente, au costat tot 2,5 milioane lei, cât a trebuit să dea Guvernul ca să ne scape de emoţii).
Proiectul de rectificare a lipsit de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de joi, 20 decembrie, pe motiv de nepublicare prealabilă în Monitorul Oficial. A mai lipsit, în ciuda jurămintelor, un proiect prin care Consiliul aproba, în mod formal, intrarea unor comune în asocierea ce are ca scop realizarea de reţele de apă şi canalizare, plus extinderi ale celor realizate deja în municipiu. Proiectul în cauză, cifrat undeva la 80 – 100 milioane de euro, din care 7 în Giurgiu, este blocat de proaspăt spovedit şi împărtăşitul primar întors revigorat de la Viena, strict pe considerente politice, marca PSD.
Finanţat de POS Mediu, aplicabil în 2015 şi gestionat de Consiliul Judeţean, proiectul ar reprezenta cea mai mare realizare în mandat a domnului Barbu, demnă de un edil dedicat oraşului său. Şi singura preţioasă, pentru că lista sforăitoare prezentată recent conţine un proiect de asfaltare câştigat de Iliescu şi o investiţie privată de 15 milioane euro în Zona Liberă cu care se poate lăuda, eventual şi parţial, doar directorul Răzvan Cuc.
Realizarea reprezentativă a listei lui dom’ primar este proiectul de 3 milioane de euro, depus pe POSDRU de Fundaţia Estuar unde, în coada listei de parteneri aflăm municipiul Giurgiu cu o alocare de 150.000 de euro, cam 3,33 % din bugetul proiectului şi cam tot atât reprezentând adevăr şi valoare din expozeul înlocuitorului vremelnic al lui Lucian Iliescu.
Şi dacă dl. Barbu mai are timp să devină primarul pe care l-au dorit giurgiuvenii, atitudinea obstrucţionistă a PSD este mult mai îngrijorătoare, în perspectivă.
Neîncrezătorilor le prezentăm, suplimentar, cazul proiectului de un milion de euro câştigat, pe Programul „e-Sănătate”, de Spitalul Judeţean în asociere cu celelalte unităţi de profil din Izvoru şi Bolintin Vale, reprezentând sisteme informatice şi aproximativ 300 de calculatoare absolut necesare în perspectiva acreditării. Deşi anunţat câştigat din mandatul trecut, proiectul este blocat la Ministerul Comunicaţiilor condus de Dan Nica, unde persoana desemnată să-l semneze refuză cu o îndârjire tipică social-democraţiei fardate a marelui partid care apără interesele celor mulţi şi neajunşi încă la biserică, pe motiv de criză economică severă.
Pixu’ Corect
știre anterioară