Pe 12 decembrie 2015, ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA a împlinit un an de la eliberarea certificatului de înfiinţare de către Judecătoria Giurgiu, asociaţia fiind non-profit şi având caracter social, educational şi cultural-civilizator.
Cu această ocazie, ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA a organizat Congresul Anual “ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA”, congres care este precizat în Statutul asociaţiei, ca parte a obiectului de activitate, dar şi în PROGRAMUL STRATEGIC AL ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA pentru anul 2015.
Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural “ION VINEA” din Giurgiu, graţie amabilităţii domnului director Virgil Peţanca, fapt pentru care îi mulţumim şi pe aceată cale.
În cadrul Congresului, într-o primă parte au fost dezbătute problemele sociale ale semenilor giurgiuveni şi ale comunităţii, probleme pentru care asociaţia va elabora memorii, sesizări, petiţii, pe care apoi le va înregistra la instituţiile statului locale şi naţionale. Problemele identificate vor fi înscrise într-o agendă publică locală, pe care o vom da publicităţii şi o vom depune şi înregistra la instituţiile statului abilitate. Fiecare dintre participanţi a avut de completat câte o fişă de agendă publică şi câte un chestionar de identificare a unor solutii de rezolvare a problemelor pe care legislativă.
Preşedinta ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA, conf. univ. dr. Mariana Iancu a prezentat principalele probleme identificate în Giurgiu şi chiar de nivel national, demersurile făcute de asociaţie, toate acestea pentru a fi un stimul în dezbaterile Congresului. Astfel, au fost prezentate problemele legate de piaţa muncii, problema mediului înconjurător poluat cu deşeuri, gunoaie, cu câini vagabonzi pe străzile giurgiuvene, problema infrastructurii deficitare-străzi neasfaltate, Casa de Cultură a Tineretului din Giurgiu-nepăsarea de peste 25 de ani a autorităţilor locale, nevalorificarea fluviului Dunărea pentru o dezvoltare durabilă, turistică, problemele educaţionale, problemele de sănătate, fenomenul corupţiei, nevoia unei Legi a salarizării bugetarilor unitară şi dreaptă, necesitatea unei Legi a responsabilizării magistraţilor, astfel încât să nu mai plătim din taxe şi impozite despăgubiri celor care şi-au câştigat dreptatea la C.E.D.O., nevoia modificării Constituţiei României.
Congresul a continuat cu proiectul “NU ABANDONAŢI ŞCOALA!” din PROGRAMUL SOCIO-EDUCAŢIONAL PENTRU TINERI, ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA, dăruind prin preşedinta conf. univ. dr. Mariana Iancu rechizite şcolare, respectiv, caiete de matematică, caiete dictando, bloc de desen, acuarele, trusă de geometrie, instrument de scris, dar şi dulciuri şi fructe mai multor copii nevoiaşi, aparţinând la grupuri sociale defavorizate şi aflaţi în risc de abandon şcolar, copii proveniţi de la instituţiile de învăţământ partenere.
Congresul “ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA” a continuat cu prezentarea proiectului “TE SUSTINEM!”, prin care membrii şi voluntarii valoroşi ai ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA, cadre didactice, cadre medicale şi alte categorii socio-profesionale dedicate activităţii de voluntariat, şcolii, comunităţii, au fost nominalizate, evidenţiate pe scenă, primind de la conf. univ. dr. Mariana Iancu, preşedinta asociaţiei câte o diplomă de merit şi un cadou-simbol, respectiv un ceas de perete şi un calendar, ca o mică răsplată a efortului lor de pe parcursul anului 2015 în cadrul ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA din GIURGIU. De asemenea, au fost înmânate şi diplome de participare şi câte un cadou-simbol unor membri ai asociaţiei care s-au înscris mai tardiv şi nu au avut timpul necesar unei mai mari implicări.
Spre finalul Congresului “ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA”, s-a desfăşurat un program cultural-artistic cu elevi pregătiţi de cadre didactice de la instituţiile partenere: Şcoala “Sfântul Gheorghe”, Şcoala “Mircea Cel Bătrân”, Şcoala “Savin Popescu”, Liceul Tehnologic “Ion Barbu”, Liceul “Tudor Vianu”. Fiecare dintre cei 40 de copii care au participat la programul cultural-artistic în cadrul Congresului “ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA” a primit din partea doamnei preşedintă conf. univ. dr. Mariana Iancu câte o pungă cu dulciuri, fructe, caiet, pix, calendar.
ÎI FELICITĂM PE TOŢI ACEŞTI COPII TALENTAŢI, care au cântat colinde, muzică populară, muzică disco, au dansat dansuri populare, care au recitat! Şi totodată, le felicităm şi pe cadrele didactice care i-au pregătit.
LE MULŢUMIM DIN INIMĂ TUTUROR PARTICIPANŢILOR ŞI TUTUROR CELOR CARE S-AU IMPLICAT ÎN PROGRAMELE, PROIECTELE, ACTIVITĂŢILE ŞI ACŢIUNILE NOASTRE.
S-a cântat LA MULŢI ANI ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA! Şi au fost servite bomboane de ciocolată.
ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA