Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Giurgiu de miercuri, 19 octombrie, a avut pe ordinea de zi două puncte de interes local privitoare la agenţii economici şi populaţia municipiului care folosesc pentru încălzire agentul termic. Astfel, acestea au vizat stabilirea preţului local al energiei termice pentru utilizatorii din municipiu în perioada 01 noiembrie – 31 decembrie a.c., dar şi stabilirea preţului local de facturare a energiei termice livrată populaţiei prin sistem centralizat în scopul încălzirii şi preparării apei calde pentru aceeaşi perioadă.
Urmare proiectelor avansate spre studiu şi aprobare aleşilor locali s-a stabilit preţul local pentru energia termică livrată utilizatorilor, în valoare de 349,19 lei/Gcal, inclusiv TVA, iar pentru cea destinată consumului populaţiei, de 279,80 lei/Gcal, inclusiv TVA.
Cu acest prilej au fost aprobate şi valorile ajutoarelor de încălzire acordate din bugetul local care pentru luna noiembrie au fost stabilite la 29 lei/Gcal, iar pentru decembrie la 32,5 lei/Gcal.
În consecinţă, din valoarea stabilită iniţial pentru costul unei gigacalorii, se va scade preţul stabilit pentru subvenţie, iar cetăţenii vor achita un preţ mai mic.