Odată cu începerea noului an școlar, Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu a încheiat parteneriate educaționale cu instituții de învățământ din municipiu pentru creșterea gradului de...
Peste 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre A.F.C....
În cadrul unei conferinţei de presă, Ionel Muscalu- purtătorul de cuvânt al ALDE Giurgiu a făcut o trecere în revistă a recentelor evenimente desfăşurate pe...
În cadrul dezbaterilor comune ale comisiilor agricole PNL din Giurgiu și Teleorman, vicepreședintele AGROSTAR și al Asociației Generale a crescătorilor de taurine din România, Ştefan...
În urma campaniei demarate de Studenţii Liberali, „Dăruieşte pur şi simplu”, Liliana Ciobanu a răspuns provocării celor de la Asociaţia Uniţi pentru Giurgiu. Astfel, deputatul...
Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Giurgiu, susținută joi, 24 septembrie, a fost și proiectul de...
Şi farmaciştii au o zi a lor, asfel că vineri, 25 septembrie, ei sunt sărbătoriţi în întreaga lume cu ocazia Zilei Internaţionale a Farmaciştilor. Această...
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate