În această seară, puțin după ora 19, liniștea străzii Păcii, din spatele Pieței Centrale, a fost tulburată de sirenele pompierilor. Motivul l-a constituit o...
În rândul organizaţiilor de tineret ale PNL din România, cea de la Giurgiu tocmai a înregistrat o premieră. Adică, tinerii noştri liberali sunt singurii din...
Saloane şi săli de operaţie moderne, pereţi izolaţi termic, dar şi un sistem nou privind securitatea. Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu va fi, după...
Crin Antonescu a susţinut zilele trecute o conferinţă de presă pe tema crizei prelungite din interiorul Uniunii Social Liberale. Astfel, preşedintele PNL a precizat că...
Europarlamentarul liberal Norica Nicolai, referindu-se la scandalul salariilor astronomice de la ASF, a salutat declaraţia preşedintelui Traian Băsescu – care a propus demiterea în bloc...
Fondul Monetar Internaţional a emis miercuri, 19 februarie, un avertisment extrem de detaliat privind problemele financiare care se aplică pe pieţele emergente în 2014 şi...
Îi ştim din partidul aflat la Guvernare acum 2 ani, formaţiune politică aspru criticată de parte din populaţie prin votul dat la parlamentarele din 2012....
La mai puţin de 12 ore de la armistiţiul anunţat de către preşedintele Viktor Ianukovici, tensiunile au exacerbat din nou în capitala Ucrainei. Joi dimineaţă,...
UPDATE: O șoferiță în vârstă de 24 de ani care conducea o Skoda în care se mai afla o tânără de 26 de ani (sora...
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate