Politic

Băsescu îl încadrează pe Daniel Morar în portretul robot al preşedintelui României

morarFostul procuror şef al DNA, Daniel Morar, se încadrează perfect în portretul robot pe care l-a făcut Traian Băsescu viitorului preşedinte al României.
”Trebuie să fie un om care a probat deja ce a făcut pentru ţara asta – a ţinut să declare Băsescu în cadrul emisiunii TV Adevărul Live – nu poţi să pui un începător care nu a lăsat nimic în urmă în fruntea statului. A venit timpul pentru un politician care nu a avut nimic în comun cu vechiul regim şi care a lăsat ceva în urma sa. Eu am învăţat democraţia, hai să alegem unul care vine gata învăţat, unul crescut în democraţie. Hai să alegem unul cu capacitate de negociere politică. Nu ca mine, din când în când – când am avut nevoie să fac guverne – ci tot timpul. Hai să alegem unul care dacă a venit în politică cu un apartament, să-l găsească candidatura tot cu un apartament, iar dacă a venit în politică cu un Mercedes, să-l găsească candidatura cu acel Mercedes.”
Daniel Morar, pe moment judecător al Curţii Constituţionale, a fost şef la DNA într-o perioadă în care instituţia a demarat realizarea unor dosare de corupţie în rândul unora dintre cei mai influenţi politiceni. Daniel Morar a ocupat şi funcţia de procuror general al României.
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!