Ministrul Economiei Johan Vande Lanotte, dar şi cel al Muncii, Monica De Coninck – oficiali ai guvernului belgian – au decis să depună plângere împotriva autorităţilor germane la Comunitatea Europeană. Speţa se referă la condiţiile precare de muncă şi salariile foarte mici cu care sunt plătiţi emigranţii români şi bulgari în abatoarele germane.
Plângerea se bazează pe mărturiile muncitorilor, sindicatelor şi miniştrilor regionali germani. Cei doi miniştri belgieni sunt hotărâţi să pună capăt acestor practici, fiind cunoscut faptul că deşi Germania acceptă directivele europene şi detaşarea muncitorilor din est, în această ţară – considerată Eden-ul bătrânului continent – există destule fraude ce au ca rezultat faptul că mii de muncitori muncesc nu numai în condiţii deplorabile, dar sunt angajaţi şi prin intermediul unor societăţi fictive.