Modest, dar totodată încrezător în propriile calităţi, Silviu Dinu (PNL), candidat din partea USL la funcţia de primar al comunei Bolintin Deal, are 44 de ani, este căsătorit şi are un băieţel. Locuieşte în satul Mihai Vodă dintotdeauna. Nu exagerează când afirmă acest lucru, pentru că familia sa a fost acolo mereu, nicio generaţie nepărăsindu-şi pământul. Şi aşa va fi şi de acum încolo, spune el. Silviu Dinu este de profesie administrator, lucrând în comerţ şi producţie. Şi acest lucru, dar mai ales faptul că a trăit doar în Bolintin, îl face cunoscut de toată lumea. Jumătate dintre săteni i-au fost colegi în şcoală, iar ceilalţi îl ştiu prin prisma profesiei pe care o are.
Aşadar, Silviu Dinu este un om cunoscut în toată comuna şi nu doar atât, toţi îl ştiu ca om la casa lui, sincer, serios şi de încredere. „Părerea mea este că mă înţeleg cu oamenii foarte bine, am dovedit-o deja, nu am avut până acum niciun fel de conflict cu cineva. Cetăţenii mă ştiu om de cuvânt şi nu am promis niciodată ce nu am putut realiza. Sunt apropiat de oameni, mă opresc oriunde ca să stau de vorbă cu oricine, iar sătenii ştiu că aşa va fi şi dacă voi ajunge la cârma comunei”, spune Dinu.
Ce poate face el pentru sătenii din Bolintin Deal şi satele arondate? Dinu spune că cel mai important lucru este, în primul rând, că ştie foarte bine ce îşi doresc oamenii. „Pe cetăţeni îi interesează, bineînţeles, să aibă canalizare, asfalt pe fiecare uliţă, vor o staţie de epurare şi, mai important decât atât, vor să aibă de lucru”, ne-a mărturisit candidatul USL la funcţia de primar la Bolintin Deal.
Potrivit acestuia, comuna menţionată este axată pe construcţii, comparativ cu altele unde predomină agricultura.
Tocmai pentru că a dovedit deja calităţile prezentate, Silviu Dinu se bucură de susţinerea unor personalităţi ale comunei. În afară de membrii Partidului Naţional Liberal din care face parte, Dinu îl are ca partener şi prieten pe consilierul local din Bolintin Deal, Mihnea Boerescu, cel care îi va fi alături în viitoarea bătălie electorală, susţinându-i toate ideile. Boerescu va fi de altfel candidat din partea PNL pe listele consilierilor judeţeni, din viitorul mandat dorindu-şi să reprezinte în CJ comunele din nordul judeţului. „Până acum 20 de ani, Bolintin Deal a făcut parte din judeţul Ilfov, bucureştenii sunt foarte dornici să se mute în această zonă, unde pot fi regăsite aproape toate formele de relief. Avem în zonă două păduri, şase lacuri, două râuri. Sunt investitori locali care au cumpărat terenuri pe care le-au introdus în intravilan şi care doresc demararea unor proiecte rezidenţiale de anvergură”, spune Boerescu, precizând că în acest mod poate fi soluţionată şi problema lipsei unei slujbe pe timp de iarnă. Adică, sătenii din Bolntin Deal, din octombrie şi până în primăvară, nu vor mai fi nevoiţi să şomeze, ci ar putea lucra în domeniul construcţiilor, în interiorul unor clădiri, ca rezultate ale afacerilor investitorilor sprijiniţi de o viitoare administraţie publică locală responsabilă. Investitorii sunt la rândul lor interesaţi să aibă forţă de muncă provenind din localităţile respective, nemaifiind nevoiţi să transporte muncitori din alte zone ale ţării.
Mihnea Boerescu mai susţine că au fost, într-adevăr, multe lucruri bune realizate în comuna Bolintin Deal, în ultimii 10 ani, dar că, evident, pot fi realizate şi mai multe. „Populaţia comunei a crescut în ultimul deceniu, la fel şi standardul de viaţă, dar şi exigenţele oamenilor sunt tot mai ridicate, iar Silviu Dinu are idei bune pe care vrem să le punem în aplicare”, a mai spus Mihnea Boerescu.
Silviu Dinu, cu modestia binecunoscută, îşi încheie prezentarea despre sine, afirmând că poate veni cu soluţii pentru ca oamenii să îşi împlinească dorinţa de a nu întinde mâna, ci de a munci.