Citesc, de vreo două zile, despre „nenorocirea” ce s-a abătut asupra unor sectoare din Capitală, lăsate de „netrebnicii” de la RADET fără apă caldă! Totul este relatat ca o mare nenorocire, cu reclamaţii la Protecţia Consumatorului, cu declaraţii şi acuzaţii, cu tot tacâmul unui scandal social complet. Văzând toate astea din afară, din idilicul nostru Giurgiu, mi se pare o mare exagerare….
Ce atâta tam-tam că unii bucureşteni nu mai au apă caldă? Asta a fost prima idee ce mi-a trecut prin cap, gândindu-mă evident, la situaţia giurgiuvenilor, care de mai bine de 20 de ani nu mai ştiu ce e aia apă caldă la robinet. Cel puţin, nu până porneşte CET-ul (sau cum i-o mai zice acuma, că tot aia e, de fapt) toamna târziu.
Şi cum spuneam, mă minunam de ce atâta tam-tam. Mă minunam fără să-mi dau, însă, seama, că, de fapt, ceea ce se întâmplă în Bucureşti este normal, şi nu ce trăim noi aici, în prăpăditul ăsta de oraş, de la Revoluţie încoace.
Adică, da, e normal ca oamenii să se revolte, e normal să fie sesizată Protecţia Consumatorului, pentru că e normal să ai apă caldă! Până la urmă, un element banal al civilizaţiei, nu-i aşa? Un element normal pentru alţii, un element extraordinar, însă, pentru Giurgiu. Şi, gândindu-mă aşa, la toate astea, încep să înţeleg cât de departe suntem de ceea ce înseamnă adevărata civilizaţie!
Deşi suntem de doi paşi de Capitală, deşi unii se tot străduiesc să ne arate ce bine trăim, cum curg râuri de bani europeni p-aci, prin Giurgiu, noi, amărâţii de rând, rămânem, de 25 de ani, tot la acelaşi nivel, fără apă caldă, fără căldură în case (staţi că mai e niţel şi începe alt balamuc, cel al încălzirii, să te ţii atunci „distracţie”, dar ăsta e alt subiect). Ce departe suntem de civilizaţie! Şi ce păcat că ne-am obişnuit atât de tare cu lipsa acesteia, încât nimic nu ni se mai pare neobişnuit!
C.M.
