Trotuare moderne aproape peste tot, şosele asfaltate, apă curentă, stâlpi de iluminat nou-nouţi, trandafiri şi arbuşti ornamentali în faţa fiecărei gospodării. Comuna Prundu este recunoscută pentru frumuseţea sa şi pentru faptul că, spre deosebire de altele, este şi dezvoltată, dar şi într-o permanentă modernizare.
Echipa Primăriei Prundu a reuşit, alături de autorităţile din Comana, o asociere public-privat, un Grup de Acţiune Locală ce poartă, de altfel, denumirea comunelor, să câştige 6 proiecte cu fonduri europene. Pentru 4 dintre acestea au fost deja semnate contractele de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
„Din aceste 4 proiecte, unul este în stadiu de realizare în proporţie de 90%, unul este în faza de licitaţie şi 2 proiecte sunt în faza de verificare a documentaţiei pentru licitaţie”, a spus primarul Cătălin Corbea.
El ne-a precizat că primul proiect vizează modernizarea infrastructurii rutiere în Prundu şi Puieni. Al doilea vizează, de asemenea, modernizarea infrastructurii rutiere, dar în comunitatea de romi din Prundu.
„Prin intermediul celui de-al 3-lea proiect, vom moderniza şi utila dispensarul comunei Prundu, iar cel de-al 4-lea vizează modernizarea infrastructurii de iluminat public. Mai avem un proiect la care se lucrează, fiind în stadiul de studiu de fezabilitate şi obţinerea autorizaţiilor. Este vorba despre realizarea unui circuit de motocross. Acest circuit, fiind un proiect inedit, ne-a permis să obţinem punctaj superior, 10 puncte în plus. În felul acesta, la sesiunea de selecţie, am reuşit să intrăm la finanţare”, a precizat primarul comunei Prundu, Cătălin Corbea.
Joi seară, la Valahia TV(www.valahiatv.ro ), atât în jurnalul de ştiri, de la ora 19.00, cât şi în emisiunea Reportajul Zilei, de la 19.30, veţi putea afla mai mult despre proiectele aflate în derulare sau în pregătire, la Prundu. De asemenea, într-o vizită pe teren, Cătălin Corbea ne-a arătat şi alte investiţii realizate cu fonduri de la bugetul local.
Cătălina Sfetcu