Potrivit celor de la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu, 804 copii au fost înregistraţi în evidenţele instituţiei menţionate, în 2013. Părinţii celor mai mulţi dintre ei au vrut ca micuţii să poarte prenumele Andrei sau Maria, de altfel acestea două clasându-se pe primele locuri şi într-un top naţional.Rămân, de asemenea, preferatele giurgiuvenilor şi prenumele Ionuţ, Alexandru/Alexandra, Gabriel/Gabriela.
Însă, şi la Giurgiu, ca de altfel în întreaga ţară, sunt părinţi care au vrut cu tot dinadinsul ca ai lor copii să iasă în evidenţă cu prenume inspirate din telenovele, mărci de maşini sau filme americane.
Aşadar, există şi la noi micuţi pe care cunoscuţii îi strigă Mercedesa ori Împărăteasa, Lucas de la Vega sau Colin.
Aflaţi mai multe detalii despre acest subiect, într-un material special, realizat de Lavinia Busuioc, la Valahia TV (www.valahiatv.ro), marţi seara, de la ora 19.00.
sursa foto: wall-street.ro