Economic

Cei care trăiesc din micul trafic vor avea probleme după noile prevederi vamale

vamaRomânii care obişnuiau să introducă prin punctele vamale Sighet, Halmeu şi Siret, cantităţi de combustibili, produse din tutun, zahăr, alcool sau alte bunuri cu valoare mai mare de 300 de euro, peste uzul personal, din 15 februarie nu o mai pot face.
Aceste introduceri, conform noilor reguli vamale specifice frontierei externe a Uniunii Europene, dacă se constată că nu au caracter ocazional şi nu îndeplinesc condiţiile de scutire prevăzute de reglementările comunitare, sunt interzise.
Direcţia Generală a Vămilor a emis un comunicat de presă în care precizează că ”dacă se constată că bunurile declarate au caracter comercial, nu este permisă introducerea de către călători a acestora pe teritoriul vamal al României.”

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!