Economic Politic

Iniţiativa privind închiderea supermarketurilor în weekend aparţine unui deputat de Giurgiu

marin-antonPresa centrală a relatat miercuri, 12 februarie, despre o propunere legislativă nemaiîntâlnită în ţara noastră. Este vorba despre închiderea supermarketurilor de sâmbătă după-amiaza şi până luni dimineaţa.Potrivit jurnaliştilor de la DiGi 24, propunerea aparţine deputatului PNL de Giurgiu Marin Anton care a spus că, prin această iniţiativă, vrea să pună producătorii pe picior de egalitate cu supermarketurile.
Eu nu doresc să fac vreo atingere asupra activității supermarketurilor, ci doar să pun pe picior de egalitate supermarketurile cu producătorii. În momentul ăsta, legea permite supermarketului să aibă poziție de forță”, a explicat, la Digi24, deputatul Marin Anton.
El a admis că este producător agricol, iar, în ceea ce privește inițiativa privind limitarea programului supermarketurilor, a insistat că aceasta nu limitează drepturile comercianților. „Este o practică la nivelul Uniunii Europene, nu e nicio limitare de drepturi”, a spus Marin Anton.
Pentru marii comercianţi, închiderea magazinelor la sfârşit de săptămână ar însemna o scădere de până la 40 la sută a vânzărilor.
Este o cultura în România: clienții să-și facă cumpărăturile sâmbăta si duminica. Pentru noi, reprezintă o cifră de de afaceri de 30-40 la sută din totalul săptămânii și o alocare de personal de 15-18%, cu toate consecințele care decurg de aici. Deci fie reduceri de personal atât la noi, cât și la producători, pentru că vom avea nevoie de mai puțină marfă în rafturi”, spune Delia Nica, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale, tot pentru DiGi 24.
Marin Anton este vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
Marin Anton a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului și Pădurilor şi are o avere estimată de revista Forbes la 10 milioane de euro. El deţine 200 de hectare de teren agricol. Marin Anton are în proprietate şapte imobile şi spune că a dat un împrumut de peste jumătate de milion de euro.
Cu ani în urmă a fost administrator la RAFO Onești, între octombrie 2003 și noiembrie 2006.
ARTICOL PRELUAT DE LA  DIGI 24 http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Propunere+Supermaketurile+sa+fie+inchise+in+weekend+pentru+stimu http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Cine+este+Marin+Anton+initiatorul+legii+ca+supermaketurile+sa+fi

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!