Sistemul de Sănătate din România nu mai este bun nici măcar pentru medicii tineri. Cei mai buni medici, dar şi cei mai valoroşi absolvenţi ai facultăţilor de profil, aleg să plece în străinătate. Exodul medicilor a devenit deja o problemă cât se poate de îngrijorătoare.
Primii care pleacă sunt cei mai valoroşi specialişti, care găsesc în străinătate locuri de muncă bine plătite, condiţii foarte bune pentru a-şi exercita profesia, dar şi aprecierea de care nu au parte într-un sistem sanitar românesc călcat în picioare de cei care guvernează astăzi. Doctora Rodica Buşcu, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Giurgiu, a relatat recent despre o situaţie la care a asistat personal. Este vorba despre depunerea jurământului de către o nouă promoţie de medici, eveniment în cadrul căruia şefii de promoţie au declarat răspicat că nu vor rămâne în România. „Şefii de promoţie sunt doi tineri care au absolvit cu note maxime. În discursurile pe care le-au rostit au spus amândoi, în încheiere, că vor pleca să lucreze în străinătate. Şi nu este vorba numai de plecarea medicilor, pleacă şi asistentele în număr mare. Mă întreb cine va mai asigura asistenţa medicală, cine va mai avea grijă de sănătatea oamenilor dacă lucrurile vor continua aşa”, a declarat doctora Buşcu.
Rodica Buşcu a mai arătat că în România indicele morbidităţii în cazul bolilor cronice este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, la fel şi numărul cazurilor de mortalitate evitabilă. „Trăim un genocid programat, ne confruntăm cu lipsuri esenţiale, lipsesc cele mai elementare finanţări, în primul rând pentru programe de profilaxie şi pentru medicina primară. În orice ţară aceasta primeşte fonduri suficiente, pentru că este o ramură a medicinei foarte puţin costisitoare şi înseamnă, de fapt, activitatea care previne îmbolnăvirile grave. Nu este posibil ca actuala guvernare să ignore în acest hal suferinţele românilor”, a mai spus medicul giurgiuvean.