Actualitate

”Cele șase pentru educație”

chiranCă sistemul educațional din România este foarte slab, mai ales în ultimii ani, este un lucru deja cunoscut de toată lumea. Plecând de la acest considerent, tinerii liberali reclamă că sistemul național de educație este subfinanțat, iar de aici și copiii slab pregătiți și cadrele didactice neplătite corespunzător.  De aceea elevii liberali, demarează un proiect, care are drept scop alocarea celor 6% din PIB, pentru învățământ.

„Chiar dacă educația reprezinta un pilon important în dezvoltarea oricărui stat, în România este subfinanțată în mod constant, iar efectele le simțim pe propria piele. Avem manuale şi materii neactualizate, laboratoare nedotate corespunzător și cadre didactice prost plătite şi demotivate. Elevii de astăzi şi cei de mâine nu trebuie să plătească pentru iresponsabilitatea celor aflați la putere care îşi permit să nu respecte legea, sacrificând viitorul nostru educaţional. Începând de astăzi, 30 octombrie şi până pe data de 15 noiembrie, elevii liberali demarează proiectul „CELe 6 pentru EDUCAȚIE”, având drept scop alocarea procentului de 6% din Produsul Intern Brut al României pentru învăţământ. Clubul Elevilor Liberali îşi propune să aducă în mod constant în atenţia publicului dificultăţile cu care se confruntă sistemul naţional de educaţie, dar şi propuneri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale”, a declarat Adrian Chiran, preşedinte CEL Giurgiu.

Aşadar, acest proiect se va se desfășura în mediul online sub forma unei campanii de conștientizare asupra nerespectării legii educației naționale, dar și în mediul offline sub formă de flash-moburi organizate de CEL în fiecare municipiu în care aceștia dețin organizații de elevi.

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!