După ce a încheiat recent o amplă campanie împotriva etnobotanicelor, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Giurgiu s-a gândit să iniţieze o altă activitate similară, de data aceasta împotriva tutunului şi alcoolului. Astfel a luat naştere proiectul „Substanţe benefice şi substanţe nocive pentru sănătatea mea”, despre care organizatorul, comisarul Alexandru Ţepurică, spune că este un “proiect care îşi propune crearea unui sistem coerent de prevenire la nivel şcolar, prin activităţi de educare – informare a elevilor realizate de specialiştii, concursul organizat la finalul proiectului oferind beneficiarilor ocazia de a se implica în activităţi distractive care să le ofere posibilitatea de a fi apreciaţi şi stimaţi în grupul lor de prieteni.” Grupul ţintă al proiectului ce se va desfăşura luna aceasta este reprezentat de elevii a 20 de şcoli din judeţ care vor participa la diferite acţiuni, printre care şi un marş de amploare, de circa 500 de elevi, care vor milita împotriva alcoolului şi mai ales împotriva fumatului. La o astfel de campanie care să aducă în prim-plan această problemă gravă a societăţii, lăsată într-un con de umbră, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consliere Antidrog Giurgiu i se vor alătura mai multe instituţii importante, şi anume Consiliul Judeţean, Prefectura Giurgiu, Clubul Sportiv Şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport.
Pentru campania de luna aceasta, organizatorii au nevoie de circa 12.000 de lei, bani care au fost solicitaţi Consiliului Judeţean Giurgiu.