Senatorul Cezar Măgureanu s-a autosuspendat miercuri, 25 iulie, din PSD, a anunţat conducerea organizaţiei judeţene a formaţiunii politice, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, Măgureanu a transmis celor de la Giurgiu decizia sa privind autosuspendarea din toate funcţiile deţinute în partid, precum şi din calitatea de membru al PSD, până la finalizarea cercetărilor privind presupusa sa implicare într-o reţea de afaceri ilegale.
Decizia senatorului vine după ce marţi, 24 iulie, procurorii DIICOT au destructurat o reţea organizată, care, din 2010 şi până în prezent, a prejudiciat bugetul de stat cu circa 120 de milioane de euro. Aceasta, prin tranzacţii comerciale cu zahăr. Au fost efectuate peste 250 de percheziţii în Bucureşti şi 10 judeţe, zeci de persoane fiind duse la audieri în Capitală.
În această dimineaţă, Octavian Grecu, zis Butoane, a primit ordin de reţinere pentru 24 de ore, giurgiuveanul fiind suspectat că ar fi sprijinit activitatea infracţională a reţelei organizate. Presa centrală a relatat miercuri, 25 iulie, că a fost reţinut şi ginerele lui Cezar Măgureanu, Sorin Găzdac. În acelaşi caz, sunt inculpaţi şi mai mulţi comisari ai Gărzii Financiare Giurgiu, dar şi unii angajaţi ai ANAF Bucureşti.