Sport

CSM Dunărea este noua campioană judeţeană la juniori A1, dar scandalul n-a ocolit nici finala

CSM Dunarea s-a impus in finala campionatului de juniori A1 FOTO: Bogdan Vladu, informatiadegiurgiu.ro
CSM Dunarea s-a impus in finala campionatului de juniori A1
FOTO: Bogdan Vladu, informatiadegiurgiu.ro

“Loteria penaltiurilor” a decis campioana judeţului Giurgiu la juniori A1. CSM Dunărea Giurgiu şi Luceafărul Trestieni au încheiat la egalitate, scor 0-0, după 90 de minute. Echipa municipalităţii s-a impus ulterior după executarea loviturilor de departajare.

CSM Dunărea Giurgiu a obţinut sâmbătă, la Mihăileşti, cel de-al doilea titlu judeţean din istorie la juniori A1 după cel cucerit în 2014. Echipa antrenată de Gheorghe Ţaţără a învins Luceafărul Trestieni la penaltiuri (scor 4-2).

Ediţia din acest an a fost umbrită de scandalurile generate în ambele semifinale, atunci când prezenţa pe teren a unor jucători a ridicat semne de întrebare şi a născut controverse.

Se pare că nici finala n-a fost una liniştită. Înainte de începerea partidei, CSM Dunărea a depus contestaţie pe doi jucători adverşi pentru dublă legitimare. Oficialii echipei municipalităţii ar fi cedat însă rugăminţilor celor din Trestieni şi n-ar mai fi susţinut după încheierea meciului acea contestaţie.

Probabil că rugăminţile n-ar mai fi avut niciun efect dacă giurgiuvenii ar fi pierdut la penaltiuri.

Rezultatele complete ale barajului pentru stabilirea campioanei judeţene la juniori A1:
[SEMIFINALE]:
* CSM Dunărea Giurgiu – Zmeii Ogrezeni 2-2 (2-0), 4-5 d.l.d. (pe teren), 3-0 (la „masa verde”)
* Luceafărul Trestieni – Unirea Izvoarele 2-2 (1-2), 4-3 d.l.d.
[FINALA]:
*CSM Dunărea Giurgiu – Luceafărul Trestieni 0-0, 4-2 d.l.d.

Aşadar CSM Dunărea va reprezenta judeţul Giurgiu la faza naţională a competiţiei.

Prima etapă va fi cea interjudeţeană, CSM Dunărea urmând să întâlnească în această fază câştigătoarea unui judeţ limitrof.

Dacă va reuşi să treacă de această fază, CSM Dunărea va merge la „zonă”, acolo unde judeţul Giurgiu a fost reprezentat o singură dată în ultimii şapte ani!

Bogdan Vladu

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!