La zi

„Curățenie generală” la Istru!

istru

De ani de zile, cartierul Istru a devenit, pentru giurgiuvenii get-beget, sinonim cu termenul de ghetou, de zonă rău-famată. Şi pe bună dreptate, pentru că, pe lângă focarul de infecţie pe care îl reprezintă, cele două cămine de la Istru adăpostesc tot felul de „specimene”, multe certate cu legea.

Toţi cei care, de-a lungul anilor, s-au ”aciuiat” prin Giurgiu şi-au găsit aici un culcuş şi au transformat cele două deja faimoase cămine – pe vremuri, de nefamilişti – în adevărate blocuri ale groazei. Se pare, însă, că, în sfârşit, se va face ordine şi aici.

Autorităţile au început deja „curăţenia” în zonă. Şi au început-o cu verificarea şi identificarea tuturor celor care locuiesc – cu, şi mai ales, fără forme legale – în căminele C şi D.

Pentru cel din urmă, există deja o evidenţă a locatarilor, actualizată în iunie, însă acum se verifică noii-veniţi. Este analizat fiecare locatar în parte, iar cine nu are legătură cu Giurgiu, va pleca de unde a venit. Deşi o parte din locatarii din căminul D au contracte până la finele acestui an, până la 15 august se va face şi aici ordine.

Blocul C va fi eliberat de locatari, o parte din ei fiind mutaţi în Blocul D, urmând apoi o expertiză tehnică, ce va duce, cel mai probabil, la dispariţia acestuia, prin demolare. Pe locul căminului C ar urma să fie amenajate containere speciale, cu duşuri şi toalete.

 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!