La zi

Cursuri de şofat schimbate din 13 noiembrie

scoala_de_soferi_68955400De miercuri, 13 noiembrie, cei care doresc să mai predea arta şofatului trebuie să se conformeze altor norme. Astfel, maşinile şcoală trebuie să fie dotate cu două camere de luat vederi, una să filmeze în interior, cealaltă spre exterior – traseul urmat – cu un sistem de poziţionare globală GPS. Toate informaţiile vor fi înregistrate urmând a fi stocate pe suport electronic pentru următoarele şase luni.

Pentru a primi autorizaţii de funcţionare, instructorii auto trebuie să deţină spaţii adecvate procesului de instruire şi să aibă un contract de prestări servicii cu o clinică medicală. Totodată, toţi cursanţii vor fi înregistraţi în Registrul Naţional al Cursanţilor pentru a se împiedica examenele aşa-zis date pe sub mână.

Toate aceste modificări vor genera scumpiri. Vor creşte astfel preţurile în special la cursurile aferente categoriilor de vehicule mari. La categoria B, scumpirile nu vor depăşi 200 de lei. Scumpirile în cauză vor fi însă determinate funcţie de regula celor maximum şapte cursanţi pe lună, instructorii auto reproşând cu preponderenţă acest aspect al noii legislaţii.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!