Dan Motreanu, președintele PNL Giurgiu a declarat că „PNL a atacat astăzi la Curtea Constituțională cele două legi pe care social – democrații și acoliții lor au reușit să le treacă vineri prin Parlament și care duc România direct spre faliment.
Fără să aibă avizul Consiliului Economic și Social, fără dezbatere parlamentară și fără avize de la Comisia Juridică și cea Economică, PSD, ALDE și Pro România se joacă de-a bunii samariteni, sfidând democrația și înșelându-i pe români.
Fie că este necesar, fie că nu, social democrații au decretat suspendarea plății ratelor la toate creditele pentru toți românii cu împrumuturi. Fără excepție. La fel au procedat în bătaie de joc și cu plata utilităților, fără să ia în calcul cu adevărat dacă firmele prestatoare de servicii își vor putea susține activitatea și plăti angajații, în lipsa încasării facturilor lunare. Aceeași măsură pentru toată lumea, fără o analiză de impact, fără un calcul de risc bugetar, fără o gândire pe termen mediu și lung.
O cădere a sistemului bancar, din cauza lipsei încasărilor ar duce la colaps și va avea consecințe pentru întreaga populație. România are nevoie și de bănci solide financiar pentru că acestea susțin, într-o mare măsură, investițiile, dezvoltarea și economia țării. Banii lor reprezintă un pilon important pentru că și ele vor ajuta ajuta la repornirea motoarelor după criză. Un sistem bancar slab ar duce la destabilizarea economică a României.
Aceste măsuri populiste adoptate de social democrați sunt ca un măr otrăvit pentru români, după un calcul cinic și strict electoral. Efectele dezastruoase pe care le-ar putea avea odată intrate în vigoare ar duce efectiv la sărăcirea țării și a fiecăruia dintre noi. Nici PSD, nici ALDE și nici ProRomânia nu se gândesc în realitate la soluții care să ajute țara în această perioadă fără precendent din punct de vedere social și economic, ci încearcă doar să obțină capital politic. Lupta lor este cu PNL și Guvernul liberal. Nu pentru români și România”